S** L*** L******* S**
PetentI************ D* P****** A* J******** T*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicate prin procesul verbal seria PTLX nr. 064301/18.06.2018 cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Tulcea, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 16.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 987/2019 din 16.04.2019Având, în continuare, nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea la data de 16.04.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată la data de 01 Aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.04.2019Având, în continuare, nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea la data de 01.04.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată la data de 19 Martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2019Amână pronunţarea la data de 19.03.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată la data de 04 Martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2019Amână pronunţarea la data de 04.03.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit prevederilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată la data de 18.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2019