C***** H****** G******
ReclamantB***** M****** R*****
ReclamantA***** V***** I******** G**** S***
PârâtAdmite acţiunea formulată de către reclamanţii C H.G, şi B M R,în contradictoriu cu pârâta A. V I G SA, şi, în consecinţă: Obligă pârâta să achite reclamanţilor suma de 22.000 lei cu titlu de despăgubire, conform poliţei de asigurare seria AL nr. 000310694. Obligă pârâta să achite reclamanţilor suma de 1205 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Tribunalul Specializat Cluj, în termen de 30 zile de la comunicare, apelul şi motivele urmând a fi depuse la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, potrivit art. 396 al. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3402/2019 din 06.05.2019Amână pronunţarea pentru data de 06.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2019In vederea respectarii principiului continuitatii completului de judecata, respectiv a dezbaterii fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Pentru comunicarea informatiilor solicitate prin adrese
Incheiere de sedinta din 28.01.2019