S* I**** F******* S**
Apelant ReclamantS* P***** I** S**
Intimat PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş secţia civilă şi în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a apelului formulat de reclamanta I.F.SRL (cu sediu ?i CUI), împotriva sentinţei civile nr. 565 din 31 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosar 197/289/2017, în favoarea Tribunalului Specializat Mureş. Constată existenţa conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Mureş – Secţia civilă şi Tribunalul Specializat Mureş. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă. Trimite dosarul Curţii de Apel Tîrgu-Mureş în vederea soluţionării conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01 martie 2018.
Hotarare 315/2018 din 01.03.2018