Dosar 19842/193/2018 din 11.12.2018

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19842/193/2018
Data dosar:
11.12.2018
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2019 la ora 08:30

    Complet: CSC05
  • Admite cererea

    Admite cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari nr. 37 Botoşani., în contradictoriu cu pârâta C******* A****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 476,65 lei, reprezentând cheltuieli comune asociaţiei aferente perioadei august 2016 – octombrie 2018. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 79,83 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei august 2016 – octombrie 2018, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere asupra debitului principal de 476,65 lei, în continuare – respectiv din noiembrie 2018, până la achitarea integrală a debitului principal. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 15.03.2019.

    Hotararecameraconsiliu196/2019 din 15.03.2019
  • Sedinta din data de 08.03.2019 la ora 08:30

    Complet: CSC05
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în prezenta cauză pentru data de 15.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.03.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD