Dosar 198/219/2018/a1 din 22.01.2018

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 198/219/2018/a1
Data dosar:
22.01.2018
Instanta:
Judecătoria Dej
Departament:
Judecatoria Dej
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2018 la ora 11:00

    Complet: Luni 2 Camera de Consiliu
  • respinge cererea

    Respinge cererea formulată de petentul C. M.V. prin apărător ales, Bria Burciu Janina, prin care se solicită în principal a se constata neregularitatea actului de sesizare al instanţei şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea refacerii rechizitoriului şi întregii urmăriri penale, iar în subsidiar nelegalitatea actelor de urmărire penală cu consecinţa restituirii întregului dosar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, în vederea refacerii actelor de procedură şi neefectuarea de acte urmărire penală, precum şi excluderea probelor efectuate nelegal, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de petentul C.M. Va., cu privire la legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de către organele de urmărire penala, cat si cu privire la întocmirea rechizitoriului, expunerea situaţiei reale dar si a încadrării juridice a faptelor prezentate ca fiind comise şi la nelegalitatea rechizitoriului întocmit la data de 17.01.2018, în dosarul nr. 699/P/2017, ca tardiv formulată. În baza art. 346 alin.(2) Cod de procedură penală constată competenţa instanţei şi legalitatea sesizării Judecătoriei Dej, prin rechizitoriul emis la data de 17.01.2018 în dosarul nr.699/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, precum şi legalitatea administrării probelor, respectiv a actelor de urmărire penală efectuate împotriva inculpatului C. M. V., fiul lui ..., născut la ....., cu domiciliul procesual ales la cab. av. ....., Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Prezenta se comunică de îndată cu procurorul şi inculpatul. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi, 16.03.2018.

    Incheierefinalacamerapreliminara110/2018 din 16.03.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD