S* B** M*********** S* I********** S**
CreditorD**** V*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J.A. AILIESEI ŞI GUŢĂ. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 103/AD/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 4276 din data de 07.11.2017, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 10894/1748/2017 pentru recuperarea crean?ei în valoare totală de 212,40 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, care se va actualiza cu penalităţile de întârziere, conform dispozitivului Sentinţei civile nr. 4276 din data de 07.11.2017 şi a creanţei în valoare de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată împotriva debitorului D**** V*****, la cererea creditoarei S.C. BGS MONITORIZARE ŞI INTERVENŢIE S.R.L. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Analizată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.03.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 09.03.2018