N*** I***** R*****
ReclamantG**** R****** A******** S*
PârâtS**** N***** C******* A******
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta Grawe Romania la plata către reclamantă a sumei de 2284,3 lei, reprezentând daune materiale. Respinge cererea faţă de pârâtul Suciu Narcis Cristian-Antonio. Obligă aceeaşi pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2165 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 18.12.2019.
Hotarare 7609/2019 din 18.12.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Desprinderea filelor 67-69 din dosar şi înaintarea acestora la dosarul nr. 178/280/2019 al Judecătoriei Piteşti, constatând că din eroare au fost ataşate la prezentul dosar. În raport de relaţiile depuse la dosar de expertul cauzei, instanţa stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantei, sens în care, pune în vedere să depună la dosar, în termen de 5 zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş (după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert), pentru a încunoştinţa numirea expertului. Emite adresă către expertul cauzei, după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului de expert), pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2019, pentru când se citează pârâtul S**** N***** C******* A******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2019
Incheiere de sedinta din 30.10.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză auto, având ca obiective: . stabilirea modalităţii de producere a accidentului rutier, în funcţie de avariile produse autoturismelor implicate şi stabilirea culpei persoanei care a produs accidentului şi 2. Să se calculeze valoarea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului produs, avarii constatate la autoturismul reclamantei, marca Nissan Qashqai, cu numărul de înmatriculare AG-22-PRF la uşa dreaptă faţă, parţial uşa dreaptă spate şi oglinda dreaptă, conform actelor depuse la dosar (constatarea amiabilă de accident din data de 04.10.2018 + fotografii avarii + notă de constatare asigurator seria AG-10-00-001774-2018/06.11.2018), urmând ca expertul să aibă în vedere şi dosarul de daună, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, o va încuviinţa. În temeiul art.331 C.pr.civ, se procedează la desemnarea, prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, a expertului cu nr. 6, respectiv dl. Stoica Valerian. Se emite adresă către expertul desemnat, cu obiectivele încuviinţate şi cu menţiunea de a comunica costul şi data estimativă pentru efectuarea şi depunerea lucrării. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2019, pentru când se citează pârâtul S**** N***** C******* A******, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2019
Incheiere de sedinta din 25.09.2019PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului S**** N***** C******* A******. Încuviinţează pentru pârâta G**** R****** A******** S* proba cu înscrisuri. Prorogă discuţiile asupra probei cu expertiză, solicitată de reclamantă, până când se va depune la dosar, în scris, obiectivele solicitate. Dispune citarea pârâtului S**** N***** C******* A******, cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea art. 358 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2019. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 26.06.2019