M**** G******
ReclamantA****** B*******
PârâtA****** T***** A******** S* S******** P******
PârâtG******* M*****
IntervenientAdmite în parte acţiunea faţă de pârâta A****** B*******. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 85.961,13 lei reprezentând contravaloare despăgubire precum şi dobânda legală penalizatoare la această sumă începând cu data de 21.12.2018 şi până la data plăţii efective a debitului. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere. Respinge acţiunea faţă de intervenientul forţat. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5.099,22 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 12.02.2021.
Hotarare 944/2021 din 12.02.2021Amână pronunţarea la data de 12.02.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 29.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2021Ia act de precizarea făcută de apărătorul pârâtelor şi anume că sediul actual este în Mun.Piteşti, B-dul Republicii, nr.60, judeţul Argeş. Admite cererea formulată de apărătorii părţilor şi acordă termen pentru a le da posibilitatea să ia cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză efectuată de d-nul Stoica Valerian, specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră, completare ce nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2021, completul 5-6, sala nr.1, ora 14.20 pentru când toate părţile au termen în cunoştinţă, în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2020
Incheiere de sedinta din 18.12.2020Instanţa ia act de solicitarea apărătorului pârâţilor, în sensul că, pentru ambele pârâte solicita ca actele de procedură să fie comunicate la următoarea adresă: Mun.Piteşti, B-dul Republicii, nr.60, judeţul Argeş. Se revine cu adresă către domnul expert Stoica Valerian, la care se vor anexa înscrisurile aflate la f.16r şi 163 din dosar, în copie, pentru a răspunde şi obiectivului privind stabilirea valorii de piaţă a autoturismului, fără convocarea părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 18.12.2020 completul 5-6, sala nr.1, ora 14:20 pentru când se reia procedura de citare cu intervenientul forţat. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.10.2020Admite cererea formulată de apărătorii părţilor şi acordă termen pentru a le da posibilitatea să ia cunoştinţă de completarea la raportul de expertiză efectuată de d-nul Stoica Valerian, specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră, completare ce nu a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2020, completul 5-6, sala nr.1, ora 12.30 pentru când toate părţile au termen în cunoştinţă, în raport de disp.art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Septembrie 2020
Incheiere de sedinta din 04.09.2020Se emite adresă către Poliţia Bradu pentru a comunica o copie de pe autorizaţia de reparaţii emisă la data de 19.11.2017 intervenientului G M. Se emite adresă către pârâtă şi îi pune în vedere şi reprezentantului legal, să depună la dosar relaţiile solicitate reclamant, respectiv, ţinându-se seama de marca şi tipul autoturismului, de numărul de km parcurşi, de anul fabricaţiei, de dotările tehnice, asigurătorul să comunice valoarea de piaţă la data producerii accidentului stabilită pe baza sistemelor de evaluare specializate pentru calculul despăgubirii RCA în sistemele de evaluare specializate. Se revine cu adresă către expertul desemnat, d-nul Stoica Valerian, specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră cu menţiunea de a completa raportul de expertiză, în sensul de a răspunde argumentat fiecărei obiecţiuni şi de a depune lucrarea cu respectarea disp.art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2020, completul 5-6, sala nr.1, ora 14.20 pentru când se reia procedura de citare cu intervenientul forţat. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 12.06.2020Potrivit disp.art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp.art. 42 alin.8 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 27.03.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, amână cauza şi acordă termen la data de 27.03.2020, completul 5-6 civil, sala nr.1, vineri, ora 11.00 pentru când părţile au termen în cunoştinţă în raport de disp.art.229 alin.1 Cod proc.civilă. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020Respinge cererea formulată de apărătorul reclamantului privind înlocuirea d-nului expert Stoica Valerian. Admite obiecţiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră, sens în care d-nul expert urmează să răspundă argumentat fiecărei obiecţiuni. Se citează d-nul expert Stoica Valerian în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată de reclamant. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2020, completul 5-6, sala nr.1, ora 11.oo pentru când se reia procedura de citare cu intervenientul forţat. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Admite cererea formulată de apărătorii părţilor şi acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză dispus în cauză. Se revine cu adresă către d-nul Stoica Valerian, expert specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră, în sensul celei existente la fila 106, urmând a i se comunica şi o copie de pe înscrisurile ce au fost depuse la dosar de I.P.J. Argeş. În vederea administrării probei cu interogatoriul intervenientului forţat, se reia procedura de citare cu acesta, la adresa de domiciliu indicată, cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă, la următorul termen, sub sancţiunea aplicării disp.art.358 Cod proc.civilă. Menţine obligaţia stabilită în sarcina pârâtei şi îi pune în vedere acesteia, prin apărător, să prezinte la următorul termen de judecată interogatoriul pentru intervenientul forţat, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2020, completul 5-6, sala nr.1, ora 11.oo. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 22.11.2019Se revine cu adresă către d-nul Stoica Valerian, expert specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze expertiza în cauză, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi experţii consilieri şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele stabilite de instanţă, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, cu următoarele obiective: - să se precizeze mecanismul şi dinamica producerii accidentului în funcţie de avariile autovehiculului şi de situaţia reţinută prin procesul verbal contravenţional emis de I.P.J. Argeş şi de declaraţiile părţilor luate de organele de poliţie; - să se stabilească dacă există legătură de cauzalitate între avariile constatate la autoturismele implicate în accident şi modul de producere al accidentului; - să se stabilească valoarea autoturismului la data producerii avariei, contravaloarea epavei şi, în raport de acestea, să se precizeze dacă cuantumul pagubei depăşeşte valoarea autoturismului la data producerii accidentului şi - să se stabilească, în concret, care este valoarea despăgubirii ce se cuvine subsemnatului pentru prejudiciul suferit. În vederea administrării probei cu interogatoriul intervenientului forţat, se reia procedura de citare cu acesta, la adresa de domiciliu indicată, cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă, la următorul termen, sub sancţiunea aplicării disp.art.358 Cod proc.civilă. Menţine obligaţia stabilită în sarcina reclamantului şi îi pune în vedere acestuia, prin apărător, să formuleze interogatoriul pentru intervenientul forţat şi să-l prezinte la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Se emite adresă către IPJ Argeş – Serviciul Poliţiei Rutiere Albota, pentru a înainta toate documentele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie seria PAGX nr.0102002/19.11.2017 ( declaraţiile celor doi conducători auto în care sunt consemnate inclusiv avariile celor două autoturisme implicate în evenimentul rutier, autorizaţiile de reparaţie emise pentru cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier, precum şi orice alte documente aflate în posesia acestora). Amână judecarea cauzei la data de 22.11.2019, completul 5-6, sala nr.1, ora 11.oo. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 27.09.2019Ia act de precizarea făcută de apărătorul reclamantului potrivit căreia pârâtă în prezenta cauză este ALLIANZ Bulgaria prin corespondent desemnat pe teritoriul României ALLIANZ TIRIAC ASIGURARI Bucureşti, iar Sucursala Piteşti a fost introdusă doar pentru citarea acesteia, întrucât Sucursala Piteşti a instrumentat cauza. Pune în vedere reclamantului prin apărător să precizeze estimativ cuantumul penalităţilor şi dobânzii penalizatoare şi să timbreze la valoarea precizată, sub sancţiunea prevăzută de lege. Admite în totalitate probele solicitate de reclamant, respectiv: înscrisuri, interogatoriul intervenientului şi proba cu expertiză tehnică specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră cu următoarele obiective: să se precizeze mecanismul şi dinamica producerii accidentului în funcţie de avariile autovehiculului şi de situaţia reţinută prin procesul verbal contravenţional emis de I.P.J. Argeş şi de declaraţiile părţilor luate de organele de poliţie; să se stabilească dacă există legătură de cauzalitate între avariile constatate la autoturismele implicate în accident şi modul de producere al accidentului; să se stabilească valoarea autoturismului la data producerii avariei, contravaloarea epavei şi, în raport de acestea, să se precizeze dacă cuantumul pagubei depăşeşte valoarea autoturismului la data producerii accidentului şi în concret să se stabilească care este valoarea despăgubirii ce se cuvine subsemnatului pentru prejudiciul suferit. Ia act de faptul că apărătorul reclamantului a precizat că renunţă la administrarea probei testimoniale. Admite în totalitate probele solicitate de pârâtă, urmând ca în raport de disp.art. 254, art.258, art. 309-326 Cod procedură civilă şi 330 alin.1 Cod procedură civilă să le admită în totalitate astfel cum au fost formulate, respectiv: înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi intervenientului forţat; audierea în calitate de martor a numitului Stângă Bogdan şi proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea auto, cu următoarele obiective: să se stabilească dinamica evenimentului rutier din data de 19.11.2017; să se stabilească dacă dinamica evenimentului rutier din 19.11.2017 este în concordanţă cu declaraţiile părţilor implicate, cu natura şi întinderea avariilor, precum şi cu configuraţia locului declarat de producere al accidentului; să se stabilească dacă există complementaritate între avariile produse celor două autoturisme implicate în evenimentul rutier din data de 19.11.2017 şi dacă există legătură de cauzalitate între acestea şi declaraţiile părţilor implicate; să se stabilească dacă avariile produse autoturismului Mercedes Benz cu nr.de înmatriculare AG 13 MZX sunt consecinţa evenimentului rutier din 19.11.2017 în care a fost implicat şi autoturismul marca Renault Trafic cu număr de înmatriculare BH531BM şi dacă sunt în concordanţă cu locul declarat şi indicat; să se identifice avariile auto Mercedes şi să se precizeze dacă acestea constituie/nu constituie daună totală; să se menţioneze contravaloarea reparaţiilor auto Mercedes Benz cu număr de înmatriculare AG 13 MZX dacă se va constata că acesta a fost doar parţial avariat, în raport de înscrisurile depuse la dosar ( procesul-verbal de constatare a avariilor, nota de constatare, devizele estimative, planşele foto, etc.) şi să se determine suma ce s-ar putea acorda cu titlu de despăgubiri de asigurător în funcţie de normele legale aplicabile în vigoare la data producerii accidentului ( Norma ASF 20.2017, Legea nr. 132/2017) urmând a se menţiona dacă avariile reprezintă daună totală sau parţială. În temeiul art.331 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă, numeşte expert în specialitatea autovehicule şi circulaţie rutieră, prin tragere la sorţi, pe domnul Stoica Valerian, pe tabelul de experţi emis de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Tribunalului Argeş. Stabileşte onorariul de expert în sarcina reclamantului şi pârâtei în sumă de 800 lei ( câte 400 lei în sarcina fiecăruia). Potrivit disp.art.330 alin.5) Cod proc.civila încuviinţează pentru reclamant expert consilier şi îi pune în vedere acestuia să depună lista cu numele acestuia la dosar, în timp util. Potrivit disp.art.330 alin.5) Cod proc.civila încuviinţează pentru pârâtă expert consilier în persoana domnului Dorinel Beldimănescu. Pune în vedere reclamantului şi pârâtei, prin apărători, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, potrivit dispoziţiilor art.331 alin.(3) Cod proc.civila, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze expertiza în cauză, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi experţii consilieri şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele stabilite de instanţă, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica desemnarea ca expert a domnului Stoica Valerian în prezenta cauză. Pune în vedere reclamantului prin apărător să precizeze estimativ cuantumul penalităţilor şi dobânzii penalizatoare şi să timbreze la valoarea precizată, sub sancţiunea prevăzută de lege. Va pune în vedere părţilor să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţin şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate la dosar. Se va cita martorul propus de pârâtă la adresa de domiciliu menţionată în nota de probatorii depusă la dosar. În vederea administrării probei cu interogatoriu, se citează reclamantul şi intervenientul cu menţiunea de a se prezenta personal la instanţă, la următorul termen, sub sancţiunea aplicării disp.art.358 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la data de 27.09.2019, completul 5-6, sala nr.1, ora 11.oo. Cu cale de atac, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 14.06.2019Constată că, urmare a desfiinţării completului de judecată C 1-5, C1-5 NCPC prin Hotărârea nr. 14/24.04.2019 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Piteşti, prezenta cauză a fost repartizată ciclic Completului C5-6 urmând ca părţile să fie citate la termenul de judecată ce se va stabili de completul căruia i s-a repartizat prezenta cauză. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,20.05.2019
Incheiere de sedinta din 20.05.2019Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, invocată din oficiu. Dispune trimiterea dosarului la departamentul Registratură în vederea efectuării repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.05.2019.
Incheiere de sedinta secreta din 10.05.2019