U***** I****
ReclamantG****** V*******
PârâtAdmite cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca în contradictoriu cu intimatul G****** V*******. Înlocuieşte amenda totală de 1300 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de sancţionare contravenţională seria JO nr 0680568/05.03.2014-500 lei, seria JO nr. 0558295/02.03.2014-500 lei, seria JO nr 0469570/21.01.2013-200 lei, seria JO nr 0514097/21.10.2010-100 lei cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 16 de ore, activitate ce se va desfăşura pe raza Oraşului Ianca în domeniul serviciilor publice.Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21 martie 2019.
Hotarare 270/2019 din 21.03.2019Amana pronuntarea la data de 21.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2019În temeiul prevederilor art. 242 din Codul de Procedură Civilă dispune suspendarea judecării prezentei cauze până când petenta va face verificări şi va comunica domiciliul actual al intimatului. Cu recurs separat pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Judecătoria Făurei. Pronunţată în şedinţă publică azi 06 decembrie 2018.
Incheiere suspendare din 06.12.2018Termen acordat pentru lipsa de procedura cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018