N******* P****
ContestatorÎn baza art. 4251 al.7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat N******* P****, împotriva sentinţei penale nr.3952/08.08.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 20057/325/2018. Desfiinţează, în parte, sentinţa contestată numai în ce priveşte temeiul respingerii liberării condiţionate formulată de contestatorul condamnat N******* P**** şi rejudecând : În baza art. 587 alin.2 C.proc.pen., rap. la art. 59 C.pen 1969, rap. la art. 15 alin 2 din Constituţia României respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat N******* P****, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, privind pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 135/2014 a Tribunalului Timiş, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 152/2014 de Tribunalul Timiş. Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.272 al.2 C.p.p., dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu apărătorului din oficiu, avocat Korom Angelica. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.09.2018.
Hotarare 789/2018 din 13.09.2018