Dosar 20058/280/2018 din 28.12.2018

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20058/280/2018
Data dosar:
28.12.2018
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2021 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată precizată. Constată că reclamanta FRĂŢILĂ RUCSANDRA şi pârâta O**** D***** deţin în coproprietate următoarele bunuri, în cotele-părţi de mai jos: 1. teren în suprafaţă de 880 mp (din acte 870 mp), situat în com. Vedea, sat Vedea, nr. 186, pct. „Acasă”, jud. Argeş, înscris în CF nr. 81774 Vedea, nr. cadastral 81774, în privinţa căruia reclamanta deţine o cotă de 5 / 8, iar pârâta deţine o cotă de 3 / 8; 2. construcţie C1, în suprafaţă de 80 mp, situată pe terenul descris la pct. 1, înscrisă în CF nr. 81774 Vedea, nr. cadastral 81774-C1, în privinţa căreia reclamanta deţine o cotă de 13 / 16, iar pârâta deţine o cotă de 3 / 16. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la toate arătate mai sus. Omologhează raportul de expertiză lotizatoare întocmit în cauză de exp. Brumă Eugen, astfel cum a fost completat (f. 69-75, 89-96 Vol. II), care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în varianta A de lotizare, pe care o modifică, după cum urmează: Atribuie reclamantei FRĂŢILĂ RUCSANDRA Lotul nr. 1, care se compune din: 1. teren în suprafaţă de 880 mp (din acte 870 mp), situat în com. Vedea, sat Vedea, nr. 186, pct. „Acasă”, jud. Argeş, înscris în CF nr. 81774 Vedea, nr. cadastral 81774, evaluat de exp. Parnia Gabriela la suma de 17.000 lei; 2. construcţie C1, în suprafaţă de 80 mp, situată pe terenul descris la pct. 1, înscrisă în CF nr. 81774 Vedea, nr. cadastral 81774-C1, evaluată de exp. Parnia Gabriela la suma de 27.000 lei. În urma atribuirii acestui Lot şi prin raportare la valoarea cotei-părţi ce îi revine acesteia din masa partajabilă, reclamanta FRĂŢILĂ RUCSANDRA plăteşte Lotului nr. 2 o sultă în valoare de 11.437,50 lei. Atribuie pârâtei O**** D***** Lotul nr. 2, care se compune din sulta în valoare de 11.437,50 lei, pe care o primeşte de la Lotul nr. 1. Stabileşte onorariul final al exp. Parnia Gabriela la suma de 1.200 lei şi constată că acesta a fost achitat în integralitate de către reclamantă. Stabileşte onorariul final al exp. Brumă Eugen la suma de 2.000 lei şi constată că acesta a fost achitat în integralitate de către pârâtă. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de reducere a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă sub forma onorariului de avocat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.523 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (1.323 lei – taxă judiciară de timbru; 1.200 lei – onorariu expert; 3.000 lei – onorariu avocat). Cu cheltuieli de judecată pe cale separată pentru pârâtă, conform solicitării de la termenul din 06.10.2021. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi, 04.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 6761/2021 din 04.11.2021
  • Sedinta din data de 21.10.2021 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.11.2021, având nevoie de timp pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 21.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2021
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 10:20

    Complet: C3-6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.10.2021, pentru a permite părţilor să depună concluzii scrise şi pentru a delibera. În baza art. 396 alin. 2 C.proc.civ., pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată astăzi, 06.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2021
  • Sedinta din data de 30.06.2021 la ora 10:20

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Admite obiec?iunile formulate de pârâtă, în sensul că expertul va verifica toate neconformită?ile precizate de pârâtă şi depuse în scris la acest termen. Cu privire la solicitarea din ultimul paragraf din cuprinsul acestor obiec?iunilor depuse de pârâtă şi anume „ să se dispună refacerea raportului de expertiză, urmând ca în lotul pârâtei sa fie atribuite camera 1 şi antreul, terenul din faţa camerei nr. 1 şi în gradina diferenţa de teren, dar constituită cu o lăţime mai mare decât aceea de 3,25 ml” reia obligaţia stabilită la termenul din 18.11.2020, respectiv expertul să efectueze o propunere de lotizare în care în lotul pârâtei O**** D***** să fie atribuite: camera de la stradă şi holul învecinat acesteia din imobilul construcţie, precum şi partea din teren de la acea parte a casei până la stradă. Respinge orice alte propuneri de lotizare din partea părţilor. Dispune emiterea adresei către expertul Brumă Eugen pentru a răspunde obiec?iunilor formulate de către pârâtă la acest termen de judecată, în modalitatea în care acestea au fost încuviinţate. Completarea la raportul de expertiză se efectuează cu citarea părţilor şi cu deplasarea expertului la faţa locului. Admite în parte cererea exp. Brumă Eugen şi va dispune majorarea onorariului cu suma de 1.200 lei, onorariul final devenind astfel 2.000 lei. Pune în vedere pârâtei să achite diferenţa de onorariu pentru expert, în termen de 5 zile, având în vedere că în sarcina sa a fost stabilit şi onorariul iniţial la termenul din 21.10.2020 (f. 34-35). Acordă termen la data de 06.10.2021, ora 10:20, Sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2021

    Incheiere de sedinta din 30.06.2021
  • Sedinta din data de 19.05.2021 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Pune în vedere părţilor ca eventualele obiec?iuni la raport să fie formulate în scris şi să fie depuse la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, sub sancţiunea amenzii judiciare. Proroga discutarea raportului de expertiză. Proroga discutarea cererii expertei de majorare a onorariului provizoriu. Acordă termen la data de 30.06.2021, ora 10:20, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2021.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2021
  • Sedinta din data de 10.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de către reprezentantul reclamatei, prin care solicită acordarea unui nou termen pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză. Revine cu adresă către expertul Bruma Eugen, cu acelaşi conţinut ca adresa de la fila 64, Vol. II, pentru a întocmi şi depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat, cu avertisment amendă. Acordă termen la data de 19.05.2021, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2021.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2021
  • Sedinta din data de 27.01.2021 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de reclamantă privind înlocuirea exp. Iacob Andry Lorel, , apreciind că măsura se impune pentru urgentarea soluţionării cauzei, şi dispune înlocuirea acestui expert cu singurul expert rămas în lista „construcţii” înaintată de BLET Arge?, respectiv exp. Brumă Eugen. Emite adresă către BLET Arge? pentru a încunoştinţa înlocuirea expertului şi pentru a se efectua transferul onorariului în contul noului expert. Dispune emiterea adresei către noul expert BRUMĂ EUGEN, cu acelaşi conţinut ca adresa de la f. 54 Vol. II, pentru a efectua şi a depune raportul de expertiză. Totodată, pune în vedere expertului Brumă Eugen să încunoştinţeze de îndată instanţa cu privire la posibilitatea de a efectua expertiza, o eventuală imposibilitate urmând a fi dovedită. Acordă termen la data de 10.03.2021, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2021

    Incheiere de sedinta din 27.01.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 11:00

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Menţine în sarcina pârâtei obligaţia de a depune dovada achitării onorariului pentru expert în original. Respinge cererea de înlocuire a expertului formulată de reclamantă prin notele de şedinţă de la f. 46-47 Vol. II. Dispune revenirea cu adresă către expertul Iacob Andy Lorel cu acelaşi conţinut ca la f. 37 Vol. II, pentru a întocmi şi depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat, cu avertisment amendă. Dispune completarea adresei către expert în sensul de a efectua, în afara celor menţionate în cuprinsul obiectivelor deja stabilite, şi o propunere de lotizare în care în lotul pârâtei O**** D***** să fie atribuite: camera de la stradă şi holul învecinat acesteia din imobilul construcţie, precum şi partea din teren de la acea parte a casei până la stradă. Acordă termen la data de 27.01.2021, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantei să achite diferenţa de taxă de timbru în valoare de 637 lei şi să depună dovada în original la dosar, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Pune în vedere reclamantei că împotriva modului de stabilire a taxei de timbru poate formula cerere de reexaminare conform OUG nr. 80/2013, iar pentru achitarea taxei de timbru poate formula cerere de ajutor public judiciar conform OUG nr. 51/2008. Dispune efectuarea expertizei lotizatoare de către un expert constructor, în raport de bunurile ce fac parte din masa partajabilă Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit art. 331 alin. 1 Cod procedură civilă, pe dl. expert IACOB ANDY LOREL, stabilind onorariu provizoriu în sumă de 800 lei, în sarcina pârâtei. Stabileşte următoarele obiective: 1. expertul să precizeze dacă imobilul construcţie în suprafaţă de 80 mp, indicat în acţiune, înscris în CF nr. 81774 a localităţii Vedea, este comod partajabil în natură şi în ce modalitate; 2. având în vedere masa partajabilă compusă din terenul în suprafaţă de 880 mp şi construcţia în suprafaţă de 80 mp, indicate în acţiune, înscrise în CF nr. 81774 a localităţii Vedea, expertul să efectueze propuneri de lotizare prin raportare la cotele părţilor ce rezultă din înscrisurile de la dosar (reclamanta: cotă de 5 / 8 din teren şi 13 / 16 din construcţie, iar pârâta cotă de 3 / 8 din teren şi 3 / 16 din construcţie) şi la valoarea imobilelor stabilită de expert la obiectivul nr. 1, urmând ca expertul să aibă în vedere criteriile de la art. 988 Cpc, propunând instanţei cel puţin 2 variante de lotizare, din care o varianta în care toate bunurile sunt atribuite în lotul reclamantei, cu calcularea sultei corespunzătoare, iar o variantă în care să partajeze imobilul construcţie în natură în funcţie de modalitatea în care acesta este partajabil, de cotele părţilor şi de modalitatea în care poate fi împărţit şi imobilul teren pentru a se asigura accesul către ambele părţi din construcţie ce vor rezulta din schiţele expertului, schiţele urmând a conţine şi modalitatea de partajare a terenului ce face parte din masa partajabilă. Expertul va avea în vedere toate înscrisurile existente la dosar, inclusiv extrasul de carte funciară, precum şi raportul de expertiză evaluarea proprietăţii imobiliare întocmit în cauză de exp. Parnia Gabriela, raport la care au fost respinse obiec?iunile părţilor. Pune în vedere pârâtei, prin apărător, să achite onorariul provizoriu stabilit în termen de 5 zile potrivit art. 331 alin. 3 Cod proc. civilă, în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunal Argeş şi să depună chitanţa la grefierul de şedinţă, sub sancţiunea decăderii din probă / amenzii judiciare, având în vedere că această modalitate de partajare vizează în special interesul său şi solicitarea sa. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, Iacob Andy Lorel, pentru a efectua şi a depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată, însoţit de dovezile de încunoştinţare a părţilor despre data, locul şi orele când începe şi se continuă lucrarea, după ce pârâta face dovada achitării onorariului de expert. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare pentru a se comunica desemnarea ca expert tehnic în specialitatea construcţii a domnului expert Iacob Andy Lorel, după achitarea onorariului de expert de către pârâtă. Acordă termen la data de 18.11.2020, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Octombrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 16.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei, în sensul de a se acorda un nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză. Pune în vedere părţilor să depună eventualele obiecţiuni în scris, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, cu avertisment de amendă. Prorogă discutarea raportului de expertiză. Revine cu adresă către expertă pentru a depune raportul de expertiză, în original şi în suficiente exemplare pentru fiecare parte. Drept măsură administrativă, dispune formarea Volumului nr. II al prezentului dosar, începând cu încheierea de şedinţă de la acest termen, urmând ca această măsură să fie reliefată prin modificarea parametrilor specifici din ECRIS. Acordă termen la data de 21.10.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2020.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2020
  • Sedinta din data de 10.06.2020 la ora 10:20

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către experta Parnia Gabriela, cu acelaşi conţinut ca adresa de la fila 196, pentru a întocmi şi depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat, cu avertisment amendă. Experta se contactează şi telefonic în legătură cu efectuarea expertizei, urmând a se întocmi un referat corespunzător de către grefierul de şedinţă. Pune în vedere expertei să depună diligenţele necesare în vederea efectuării raportului de expertiză până la termenul acordat, având în vedere complexitatea redusă a cauzei. Acordă termen la data de 16.09.2020, completul C3-6, ora 09.00, sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2020.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2020
  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Stare de urgenta

    Potrivit disp. art. 42 alin.6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.

    Incheiere suspendare din 25.03.2020
  • Sedinta din data de 12.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Disjunge cererea reconvenţională depusă de pârâtă la data de 18.12.2019, astfel cum a fost precizată pentru termenul din 12.02.2020, şi dispune formarea unui dosar nou având ca obiect „partaj succesoral + anulare CF”, iar ca părţi pe O**** D***** în calitate de reclamantă şi pe FRĂŢILĂ RUCSANDRA în calitate de pârâtă. În dosarul nou-format se vor ataşa în copie toate înscrisurile din dosarul nr. 20058/280/2018, mai puţin dovezile de comunicare a citaţiilor, urmând a se ţine cont de împrejurarea că numita O**** D***** a achitat prin chitanţa de la f. 137 o taxă judiciară de timbru în valoare de 1.292 lei pentru cererea reconvenţională, această dovadă urmând a fi ataşată în original la dosarul nou-format, în prezentul dosar urmând a rămâne o copie a acesteia. În temeiul art. 111 alin. 4 din HCSM nr. 1375/2015, dosarul nou-format va fi repartizat tot completului C 3-6, pentru respectarea principiului continuităţii. În dosarul nou-format acordă termen la data de 25.03.2020, şedinţă publică, părţile având termen în cunoştinţă, urmând a li se pune în vedere să depună pentru termenul fixat note de probatorii cu referire strictă la dosarul nou-format şi la obiectul acestuia. Respinge cererea pârâtei de suspendare a judecăţii prezentei cauze în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cpc până la soluţionarea dosarului nou-format, ca neîntemeiată. În dosarul nr. 20058/280/2018, acordă termen la data de 25.03.2020, pentru continuarea judecăţii potrivit dispoziţiilor luate la termenul din 12.02.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2020
  • Sedinta din data de 18.12.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Pune in vedere pârâtei să refacă cererea reconvenţională depusă la acest termen cu respectarea disp. art. 194 Cod proc. Civ., să precizeze câte succesiuni solicită a fi deschis, câte mase succesorale solicita a fi partajate, să identifice şi să evalueze toate bunurile, în ordine, fără a se face alte menţiuni cu referire la circuitul lor civil şi să depună înscrisuri doveditoare pentru acestea, să clarifice petitul referitor la documentaţia cadastral, pentru stabilirea în mod corect a taxei de timbru şi să indice temeiul de drept pentru fiecare petit în parte, sub sancţiunea suspendării cererii reconvenţionale. Prorogă eventuala disjungere a cererii reconvenţionale. Totodată admite şi cererea formulată de apărătorul reclamantei, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de cererea reconvenţională depusă de pârâtă şi prorogarea administrării probei cu interogatoriul reclamantei. Ia act de precizarea pârâtei, în sensul că renunţă la expertul consilier solicitat. Revine cu adresă către expertul Parnia Gabriela, cu acelaşi conţinut ca adresa de la fila 100, pentru a întocmi şi depune raportul de expertiză cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat, cu avertisment amendă. Menţine dispoziţiile de la termenul anterior cu privire la proba cu interogatoriul reclamantei, în sensul că va pune în vedere pârâtei, prin apărător să depună interogatoriul pentru reclamantă, sub sancţiunea decăderii din probă şi va pune în vedere reclamantei să se prezinte personal la următorul termen de judecată, pentru administrarea probei cu interogatorul, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod proc. civ. Acordă termen la data de 12.02.2020, completul C3-6,ora 08.30, sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 18.12.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Respinge excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, invocată de către reclamantă prin răspunsul la întâmpinare. Stabileşte că cererea ce face obiectul prezentului dosar este una de partaj judiciar de bunuri comune, nu de partaj succesoral cum a invocat pârâta. Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Pune în vedere pârâtei, pentru următorul termen de judecată, să precizeze în scris şi expres dacă formulează cerere reconvenţională în cauză, iar în caz afirmativ să o formuleze conform art. 194 Cod proc. civ., urmând a indica fiecare petit în parte, a le motiva în fapt şi în drept. De asemenea, imobilele vor fi individualizate ca locaţie, vecinătate, suprafeţe, în vedere stabilirii taxei judiciare de timbru. În ceea ce priveşte eventualul petit în materie de carte funciară, pârâta va preciza exact ce solicită, cu privire la ce carte funciară şi care este temeiul de drept al cererii. Totodată, aceasta să achite taxa judiciară de timbru datorată pentru fiecare petit, conform OUG nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca netimbrată. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar şi proba cu expertiza în specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, iar pentru pârâtă încuviinţează proba cu înscrisuri proba cu interogatoriul reclamantei şi proba cu expertiza în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, urmând a respinge ca nefiind utile soluţionării cauzei proba cu expertiza în specialitatea topografie şi proba cu expertiza în specialitatea construcţii. Pune în vedere pârâtei, prin apărător să depună interogatoriul pentru reclamantă, sub sancţiunea decăderii din probă. Pune în vedere reclamantei să se prezinte personal la următorul termen de judecată, pentru administrarea probei cu interogatorul, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 Cod proc. civ. Dispune efectuarea expertizei de evaluare a bunurilor imobile ce fac obiectul partajului şi de lotizare, reţinând că imobilele sunt înscrise în cartea funciară, astfel că nu se mai impune efectuarea expertizei topografie. Stabileşte următoarele obiective: 1) să se identifice şi să se evalueze terenul în suprafaţă de 880 mp şi construcţia în suprafaţă de 80 mp, indicate în acţiune, înscrise în CF nr. 81774 a localităţii Vedea, urmând a avea în vedere suprafeţele rezultate din documentaţia cadastrală; 2) să se efectueze propuneri de lotizare prin raportare la cotele părţilor ce rezultă din înscrisurile de la dosar (reclamanta: cotă de 5 / 8 din teren şi 13 / 16 din construcţie, iar pârâta cotă de 3 / 8 din teren şi 3 / 16 din construcţie) şi la valoarea imobilelor stabilită de expert la obiectivul nr. 1, urmând ca expertul să aibă în vedere criteriile de la art. 988 Cpc, propunând instanţei cel puţin 2 variante de lotizare, din care o varianta în care toate bunurile sunt atribuite în lotul reclamantei, cu calcularea sultei corespunzătoare. Expertul va avea în vedere toate înscrisurile existente la dosar, inclusiv extrasul de carte funciară. Expertiza se va efectua cu citarea părţilor, dovezile de citare urmând a fi ataşate raportului de expertiză, şi cu deplasarea la faţa locului. Pune în vedere expertului desemnat să proroge întocmirea variantelor de lotizare (obiectivul nr. 2) după clarificarea situaţiei pârâtei în privinţa formulării unei eventuale cereri reconvenţionale. Desemnează prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit art. 331 alin. 1 Cod procedură civilă, pe dna. expert PARNIA GABRIELA stabilind onorariu provizoriu în sumă de 1.200 lei, 600 lei în sarcina reclamantei şi 600 lei în sarcina pârâtei, cu posibilitatea ca reclamanta să poată achita în integralitate acest onorariu.. Pune în vedere reclamantei şi pârâtei să achite onorariul provizoriu stabilit în termen de 5 zile potrivit art. 331 alin. 3 Cod proc. civilă, în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunal Argeş şi să depună chitanţele la grefierul de şedinţă, sub sancţiunea suspendării cauzei în privinţa reclamantei, respectiv sub sancţiunea amenzii judiciare în privinţa pârâtei, condiţionând emiterea adresei BLET Argeş pentru a comunica numirea expertului şi către expert în vederea efectuării lucrării, de dovada achitării onorariului. Emite adresă către expertul desemnat în cauză, pentru a efectua şi a depune raportul de expertiză cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată, însoţit de dovezile de încunoştinţare a părţilor despre data, locul şi orele când începe şi se continuă lucrarea, după ce părţile fac dovada achitării onorariului de expert. Emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare pentru a se comunica desemnarea ca expert tehnic în specialitatea contabilitate a domnului expert Anghel Marian Silviu, după achitarea onorariului de expert de către reclamanţi. Totodată, încuviinţează pentru pârâtă expert consilier, urmând a reţine în sarcina acesteia obligaţia de a depune în termen de 5 zile lista cu numele acestuia şi să asigure participarea acestuia la efectuarea expertizei. Acordă termen la data de 18.12.2018, completul C3-6,ora 08.30, sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Noiembrie 2019

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 25.09.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Dispune modificarea în ECRIS a obiectul dosarului din „partaj judiciar – SUCCESORAL” în „partaj judiciar”, având cererea precizatoare depusă de reclamantă la data de 13.02.2019 (f. 46) Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei, prin care solicită amânarea cauzei în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. În cazul în care părţile ajung la o înţelegere amiabilă, pune în vedere acestora să fie transpusă în scris, cu respectarea dispoziţiilor legale şi să se prezinte personal la instanţă în vederea verificării consimţământului. Acordă termen la data de 06.11.2018, completul C3-6,ora 08.30, sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2019

    Incheiere de sedinta din 25.09.2019
  • Sedinta din data de 26.06.2019 la ora 08:30

    Complet: C3-6
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de către apărătorul pârâtei, prin care solicită acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării. Consta ca rămasă fără obiect cererea formulată de apărătorul reclamantei privind strigarea cauzei la sfârşitul şedinţei. Prorogă discuţiile pe competenţă, estimare cercetare judecătorească şi probatoriu, la următorul termen de judecată. Acordă termen la data de 25.09.2018, completul C3-6,ora 08.30, sala 4, pentru când părţile au termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2019

    Incheiere de sedinta din 26.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD