B******** G*******
Apelant ReclamantB******** M******
Apelant ReclamantR********* B*** S* B********
Apelant PârâtR********* B*** S* S******** B*******
Intimat PârâtAdmite în parte apelurile formulate de reclamanţii B******** G******* şi B******** M****** şi de pârâta SC RAIFFEISEN BANK SA. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Constată caracterul abuziv şi al clauzei prevăzute în contractul de credit nr. RFI 01243631773/24.09.2007 încheiat între părţi, la art.3.3 teza a II-a. Obliga pârâta Raiffeisen Bank SA să restituie reclamanţilor suma de 2.178 CHF, încasată cu titlu de dobânda- în echivalent lei, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda, calculată de la data înregistrării acţiunii, 17.02.2015 (în loc de ” la data achitării”). Menţine celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare 15/2019 din 11.01.2019