S* P**** R** F***
Parte civilăC**** F***** B*****
InculpatP** D****** V*****
InculpatC****** C****** I***
Parte civilăÎn temeiul art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CREŢU FLAVIUS BOGDAN, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de tâlhărie. În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive din prezenta cauză, de la 12.01.2018 la zi. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului Creţu Flavius Bogdan şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Creţu Flavius Bogdan trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Iclod, sau în cadrul Parohiilor Ortodoxe de pe raza com. Iclod, jud. Cluj, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 576 alin. 1 C.proc.pen., un exemplar al prezentei hotărâri se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 67 alin. 2 rap. aplică inculpatului Creţu Flavius Bogdan pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, pedeapsa urmând a se executa conform art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului Creţu Flavius Bogdan pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie urmând a se executa conform art. 65 alin. 3 C.pen În temeiul art. 241 alin. 11 lit. a şi art. 399 alin. 3 lit. b C.proc.pen. constată că a încetat de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Creţu Flavius Bogdan şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului. În temeiul art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P** D****** V*****, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infrac?iunii de tâlhărie. În temeiul art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii de la 12.01.2018 ora 16:50 la 13.01.2018 ora 16:50. În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului P** D****** V***** şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul P** D****** V***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen. impune inculpatului să execute obligaţia prevăzută de lit. b a acestui articol, respectiv să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Cojocna, sau în cadrul Parohiilor Ortodoxe de pe raza com. Cojocna, jud. Cluj, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În temeiul art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 576 alin. 1 C.proc.pen., un exemplar al prezentei hotărâri se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj. În temeiul art. 67 alin. 2 rap. aplică inculpatului P** D****** V***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 an, pedeapsa urmând a se executa conform art. 68 alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului P** D****** V***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie urmând a se executa conform art. 65 alin. 3 C.pen În temeiul art. 242 alin. 1 şi art. 399 alin. 1 C.proc.pen. revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul P** D****** V*****. În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. şi art. 1349, 1357 C.civ. respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de S* P**** R** F***. Ia act că persoana vătămată C****** C****** I*** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpaţii Pop şi Creţu la plata a câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului Pop Vasile Dumitru, av. Năndrean Daniel Eugen din cadrul Baroului Cluj, în cuantum de 690 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj şi va rămâne în sarcina statului. În temeiul art. 91 alin. 4 C.proc.pen. constată că a încetat delegaţia apărătorului din oficiu al inculpatului Creţu Flavius Bogdan (av. Moldovan Horaţiu) la prezentarea la termenul din 01.02.2018 (stabilit pentru verificarea măsurii arestării preventive) a avocatului ales al inculpatului Creţu şi dispune acordarea onorariului avocaţial parţial avocatului din oficiu, astfel că în temeiul art. 275 alin. 6 C.proc.pen., onorariul parţial al apărătorilor din oficiu al inculpatului Creţu, av. Moldovan Horaţiu din cadrul Baroului Cluj, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Cluj şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Executorie cu privire la dispoziţiile privind măsurile preventive, conform art. 399 alin. 4 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05 aprilie 2018.
Hotarare 1057/2018 din 05.04.2018