L**** G*********
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 100 şi urm. C.pen., admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara de liberare condiţionată cu privire la intimatul condamnat L**** G*********, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. În baza art. 100 C.pen., dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 205/2014 emis de Judecătoria Rădăuţi, în temeiul sentinţei penale nr. 175/2014 a Judecătoriei Rădăuţi, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 100 alin. 5 cu referire la art. 104 C.pen. În temeiul art. 272 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş (av. Alin Cionca). În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.08.2018.
Hotarare 3954/2018 din 08.08.2018