D****** D****** F*****
InculpatD****** M****
InculpatD****** M****
InculpatE***** E****
InculpatD****** N******* L****
Parte vătămată1.Condamnă pe inculpatul D****** D****** F***** la o pedeapsă de 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. 1 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** D****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** D****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul D****** D****** F***** la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 371 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** D****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** D****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Constată că faptele din prezenta sunt concurente cu infrac?iunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani ?i 6 luni, prin sentin?a penală nr. 192/28.03.2017 a Tribunalului Gala?i, definitivă prin decizia penală nr. 951/29.09.2017 a Cur?ii de Apel Gala?i. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 6 ani ?i 6 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 192/28.03.2017 a Tribunalului Gala?i, definitivă prin decizia penală nr. 951/29.09.2017 a Cur?ii de Apel Gala?i, în pedepsele componente de 5 ani ?i 6 luni închisoare aplicată în acea cauză ?i pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 1945/30.10.2012 a Judecătoriei Gala?i, definitivă prin nerecurare la data de 16.11.2012, a cărei executare a fost suspendată condi?ionat conform art. 81 ?i 82 Cod penal din 1969, pe un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 40 alin. 1 Cod penal în referire la art. 38 alin. 1 ?i 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani ?i 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 5 luni închisoare, inculpatul D****** D****** F***** urmând să execute pedeapsa rezultantă par?ială de 5 (cinci) ani ?i 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, men?ine revocarea beneficiului suspendării condi?ionate a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicate prin sentin?a penală nr. 1945/30.10.2012 a Judecătoriei Gala?i, definitivă prin nerecurare la data de 16.11.2012. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, pedeapsa rezultantă par?ială de 5 (cinci) ani ?i 11 (unsprezece) luni închisoare se va executa alăturat pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul D****** D****** F***** să execute pedeapsa rezultantă finală de 6 (?ase) ani ?i 11 (unsprezece) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. b Cod penal, aplică inculpatului D****** D****** F***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat Cod penal, lit. h) – dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme ?i lit. n) – dreptul de a comunica sau de a se apropia de persoana vătămată Dumitru Vasile, pe o durată de 3 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului D****** D****** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) ?i n) Cod penal. Scade din pedeapsa aplicată, măsura re?inerii din data de 19.02.2015 ?i perioada executată de la 30.09.2017 la zi. Anulează MEPI nr. 249/2017, emis în baza sentin?ei penale nr. 192/28.03.2017 a Tribunalului Gala?i, definitivă prin decizia penală nr. 951/29.09.2017 a Cur?ii de Apel Gala?i ?i dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. 2.Condamnă pe inculpata E***** E**** la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpata E***** E**** la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 371 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Constată că faptele din prezenta sunt concurente ?i în temeiul art. 38 alin. 1 ?i 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, inculpata E***** E**** urmând să execute pedeapsa rezultantă par?ială de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal. Constată că faptele din prezenta au fost săvâr?ite în termenul de încercare al pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin sentin?a penală nr. 1945/30.10.2012 a Judecătoriei Gala?i, definitivă prin nerecurare la data de 16.11.2012. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispune revocarea beneficiului suspendării condi?ionate a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicate prin sentin?a penală nr. 1945/30.10.2012 a Judecătoriei Gala?i, definitivă prin nerecurare la data de 16.11.2012. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, pedeapsa rezultantă par?ială de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare se va executa alăturat pedepsei de 1 an închisoare, urmând ca inculpata E***** E**** să execute pedeapsa rezultantă finală de 2 (doi) ani ?i 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatei E***** E**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal. 3.Condamnă pe inculpata D****** M**** la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatei D****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică aplică inculpatei D****** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpata D****** M**** la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 371 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatei D****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) ?i b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică inculpatei D****** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Constată că faptele din prezenta sunt concurente ?i în temeiul art. 38 alin. 1 ?i 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, inculpata D****** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an ?i 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatei D****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o durată de 2 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatei D****** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gala?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Galaţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Galaţi sau al DGASPC Gala?i, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Gala?i, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 404 Cod procedură penală, în referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor ?i obliga?iilor de supraveghere, stabilite prin prezenta hotărâre. 4.În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal fa?ă de inculpatul D****** M****, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de amenin?are, faptă prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal ?i nerespectarea regimului armelor ?i al muni?iilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. 2 Cod penal, întrucât a intervenit prescrip?ia răspunderii penale (fapte din data de 23.10.2014). În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. d teza a doua Cod procedură penală, raportat la art. 26 alin. 1 Cod penal, achită inculpatul D****** M****, pentru săvâr?irea infrac?iunii de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, întrucât fapta a fost săvâr?ită în condi?iile excesului neimputabil de legitimă apărare. Condamnă pe inculpatul D****** M**** la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de uzul de armă fără drept, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 343 alin. 2 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) ?i lit. h (dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i h din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Condamnă pe inculpatul D****** M**** la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice, faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 371 Cod penal (faptă din 23.10.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) ?i lit. h (dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei închisorii. Potrivit art. 65 alin 1 din Codul penal, aplică inculpatului D****** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ?i h din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă ca şi pedeapsă complementară. Constată că faptele din prezenta sunt concurente cu infrac?iunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a închisorii de 4 ani ?i 3 luni, prin sentin?a penală nr. 634/07.11.2016 a Tribunalului Gala?i, definitivă prin decizia penală nr. 774/30.06.2017 a Cur?ii de Apel Gala?i. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 4 ani ?i 3 luni aplicată prin sentin?a penală nr. 634/07.11.2016 a Tribunalului Gala?i, definitivă prin decizia penală nr. 774/30.06.2017 a Cur?ii de Apel Gala?i, în pedepsele componente de 4 ani închisoare ?i de 9 luni închisoare. În baza art. 40 alin. 1 Cod penal în referire la art. 38 alin. 1 ?i 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv 10 luni închisoare, inculpatul D****** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani ?i 10 (zece) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului D****** M**** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat Cod penal ?i lit. h) – dreptul de a de?ine, purta ?i folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, care urmează a fi pusă în executare potrivit art. 68 Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 4 Cod penal, scade din pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) Cod penal – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i lit. b) Cod penal – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, perioada executată de la 14.03.2019 la zi. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului D****** M**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i h) Cod penal. Scade din pedeapsa principală aplicată, perioada executată de la 30.01.2015 la 14.11.2017. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul D****** M**** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea specială a toporului depus la Camera de corpuri delicte a IPJ Gala?i, conform dovezii seria H, nr. 0169266/02.03.2015. Admite, în parte, ac?iunea civilă exercitată de partea civilă D****** N******* L**** ?i obligă, în solidar, inculpatele D****** M**** ?i E***** E**** să-i achite acesteia suma de 8000 de lei, cu titlu de daune morale. Admite, în parte, ac?iunea civilă exercitată de partea civilă D****** N******* L**** ?i obligă inculpatul D****** D****** F***** să-i achite acesteia suma de 1000 de lei, cu titlu de daune morale. Admite, în parte, ac?iunea civilă exercitată de partea civilă E***** E**** ?i obligă inculpatul D****** M**** să-i achite acesteia suma de 500 de lei, cu titlu de daune morale. Constată că persoana vătămată Dumitru Marin nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza dispozi?iilor art. 272 alin. 1 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata E***** E**** (avocat Donea Marius), în sumă de 868 de lei, precum ?i onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpa?ii D****** D****** F***** ?i D****** M**** (avocat Barbu Niculina Danusia) în sumă de 1252 de lei, vor fi achitate către Baroul Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, îi obligă pe inculpa?ii D****** D****** F*****, E***** E****, D****** M**** ?i D****** M**** la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 800 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Gala?i, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 29.12.2020.
Hotarare 1738/2020 din 29.12.2020Se acordă termen la data de: 29.12.2020 în vederea pronun?ării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2020Se acordă termen la data de: 18.12.2020 în vederea pronun?ării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020În temeiul art. 395 alin. 1 Cod procedură penală, repune cauza pe rol, pentru a se pune în discu?ie schimbarea încadrării juridice a faptei re?inute în sarcina inculpatului D****** D****** F*****, din infrac?iunea de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal în infrac?iunea de lovirea sau alte violen?e, faptă prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. Fixează termen la data de 08.12.2020, cu citarea păr?ilor ?i cu participarea procurorului. Se în?tiin?ează avoca?ii. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 05.11.2020.
Incheiere de sedinta din 05.11.2020Se acordă termen la data de: 05.11.2020 în vederea pronun?ării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020Se acordă termen la data de: 27.10.2020 în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 29.09.2020Se acordă termen la data de: 29.09.2020 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Se acordă termen la data de: 21.07.2020 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Constată suspendarea de drept în baza articolului 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă
Incheiere suspendare din 24.03.2020Se acordă termen la data de: 24.03.2020 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Se acordă termen la data de: 25.02.2020 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Se acordă termen la data de: 28.01.2020 în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 17.12.2019Se acordă termen la data de: 17.12.2019 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Se acordă termen la data de: 19.11.2019 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Se acordă termen la data de: 22.10.2019 în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019In vederea administrarii probatoriului, amana cauza si acorda termen la data de 24.09.2019.
Incheiere de sedinta din 30.07.2019Se acordă termen la data de: 30.07.2019 în vederea refacerii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Se acordă termen la data de: 25.06.2019 în vederea pregatirii apărării
Incheiere de sedinta din 21.05.2019Amână cauza la 21.05.2019 pentru pregătirea apărării. Acordă termen de arhivă la 09.05.2019.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019Amână cauza la 23.04.2019 pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Pentru lipsa de apărare, amână judecarea cauzei la data de 19.03.2019 S.6.
Incheiere de sedinta din 05.02.2019