S*** G** T**** C** S*****
ReclamantB***** T******
PârâtÎndreaptă eroarea materială strecurată în ambele exemplare ale considerentelor Sentinţei civile nr. 302/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. 2028/322/2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.10.2018Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC GOS – TRANS – COM SRL, în contradictoriu cu pârâta B***** T****** , si în consecintă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1169 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate (servicii de salubritate) aferente perioadei ianuarie 2015 – decembrie 2017, la care se adaugă majorări de întârziere de 0,03% pe zi de întârziere de la data scadentei până la data de 31.12.2015 si de 0,02% începând cu data de 01.01.2016 pentru fiecare zi de întârziere de la scadenţa acestora şi până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor. Executorie. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Târgu Secuiesc. Pronunţată, azi 03.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu302/2018 din 03.10.2018