M** L*****
ReclamantP**** M****
PârâtSc 200/Admite cererea având ca obiect hotărâre care ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta . Constată că pârâta a vândut reclamantei, pe baza antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 05.02.2018 , cu preţul achitat de 3.000 lei, terenul arabil în suprafaţă de 0,9200 ha, T26/2, P19, situat în extravilan, înscris in T.P. nr.3201849/24.12.2002. Constată că reclamanta s-a obligat să o întreţină pe pârâtă cu toate cele necesare traiului, să suporte cheltuielile cu înmormântarea şi pomenirile creştineşti. Prezenta sentinţă ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării, cererea de apel se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 februarie 2019.
Hotarare 200/2019 din 19.02.2019Pentru a da posibilitate reclamantei să depună la dosar acte de stare civilă privind gradul de rudenie dintre părţi şi în vedere deliberării , amână pronunţarea la data de 19 februarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2019acordă ultim termen pentru a prezenta martorul
Incheiere de sedinta din 04.12.2018Acordă termen pentru lipsa martorului.
Incheiere de sedinta din 27.11.2018încuviin?ează proba cu înscrisuri, pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar acte de stare civilă, citarea pârâtei la interogatoriu, pune în vedere apărătorului reclamantei să prezinte martorul.
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Amână cauza pentru lipsă de procedură cu pârâta. Se va atenţiona factorul poştal să înmâneze personal citaţia pârâtei, întrucât părţile au interese contrare.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018