P***** E****************
Apelant ReclamantM***** C*******
Apelant Intervenient - Pârât - ReclamantM***** D****
Apelant Intervenient - Pârât - ReclamantM***** V*******
Apelant Intervenient - Pârât - ReclamantL**** D****
Apelant Reclamant - PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea de dezbateri din data de 18.02.2019 în sensul că la pagina 2, paragrafele 9 şi 10, vor avea următorul conţinut: „Reprezentantul intimatului pârât Primăria Sectorului 1 Bucureşti prin Primar General, având cuvântul învederează că lasă la aprecierea instanţei. Reprezentantul intimatei pârâte Comisia Oraşului Otopeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, având cuvântul menţionează că se opune solicitării apărătorul apelanţilor intervenienţi, având în vedere că a fost depus întreg dosarul administrativ care se află în cadrul arhivei Comisiei Oraşului Otopeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, apreciind că nu este relevant la acest moment depunerea a unei balanţe de fond funciar. La interpelarea Tribunalului învederează că are cunoştinţă de o balanţă din anul 2018 însă o balanţă la nivelul anilor 1997 nu este sigură dacă există.” În loc de „Reprezentantul intimatei pârâte Comisia Oraşului Otopeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, având cuvântul învederează că lasă la aprecierea instanţei. Reprezentantul intimatului pârât Primăria Sectorului 1 Bucureşti prin Primar General, având cuvântul menţionează că se opune solicitării apărătorul apelanţilor intervenienţi, având în vedere că a fost depus întreg dosarul administrativ care se află în cadrul arhivei Comisiei Oraşului Otopeni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, apreciind că nu este relevant la acest moment depunerea a unei balanţe de fond funciar. La interpelarea Tribunalului învederează că are cunoştinţă de o balanţă din anul 2018 însă o balanţă la nivelul anilor 1997 nu este sigură dacă există.” Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.05.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.05.2019Amână pronunţarea la data de 07.05.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2019Admite apelurile. Desfiinţează sentinţa civilă apelată şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.02.2019.
Hotarare 665/2019 din 25.02.2019Amână pronunţarea la 25.02.2019.Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2019Admite cererea de abţinere. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.12.2018.
Incheiere de sedinta din 14.12.2018