N*** (***** E****
ReclamantA********** N******** P***** R********** P************* B********
PârâtC****** N******** P***** C********** I********* B********
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale. Declină Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Nica Elena în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect obligarea pârâtelor la soluţionarea dosarului înregistrat la ANRP cu nr. 4581/CC, ce conţine Ordinul nr. 352/07.10.2005 emis de Instituţia Prefectului-jud- Neamţ, pentru acordarea de despăgubiri aferente imobilului situat în Piatra Neamţ, str. I.V. Stalin, nr. 11, preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, sub sancţiunea unor daune cominatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 19.04.2018.
Hotarare 309/2018 din 19.04.2018