A******** D* P********** N** 5*** P*** A** I**** N*******
Apelant ReclamantM********* G***** - P*** P*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta – reclamantă asociaţia de proprietari nr. 556 împotriva sentinţei civile nr. 5196/01.10.2018, pronunţate de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 20400/233/2017. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 5196/01.10.2018, pronunţate de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 20400/233/2017 şi, în consecinţă. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere având, ca obiect, penalităţi de întârziere aferente perioadei aprilie 2006 – 01.10.2011. Respinge, ca fiind prescris, capătul de cerere având, ca obiect, penalităţi de întârziere aferente perioadei aprilie 2006 – 01.10.2011. Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asocia?ia de Proprietari nr 556, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Gala?i prin Primar, având ca obiect pretenţii. Obligă pe pârâtul Municipiul Gala?i prin Primar la plata către reclamantă a penalită?ilor de întârziere calculate în perioada 01.10.2011 – februarie 2017, pentru neachitarea la scaden?ă a cheltuielilor, cu un procent de 0,2 %, potrivit art. 49 din Legea 230/2007. Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate. Înlătură orice dispoziţii contrare prezentei decizii. Obligă pe intimatul – pârât Municipiul Galaţi la plata cătr4e apelanta – reclamantă Asocia?ia de Proprietari nr 556 a sumei de 561 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Executorie. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 03.12.2019.
Hotarare 1444/2019 din 03.12.2019Amână pronun?area la data 03.12.2019, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2019pentru studiu acte
Incheiere de sedinta din 24.09.2019pentru ca părtile să formuleze un punct de vedere fata de exceptia prescriptiei extinctive invocata din oficiu de instanta
Incheiere de sedinta din 11.06.2019