S***** F*****
InculpatH**** M***** D*****
InculpatL***** V*******
Parte civilăG**** M******
Parte civilăS*** A**
Parte civilă1.În baza art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H**** M***** D***** la o pedeapsă de 1an închisoare pentru săvârşirea faptei de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale, persoane vătămate G**** M******, Balaban Anca Elisabeta şi Chiriac Ionuţ Constantin). În baza art. 38 Cod penal, constată că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în concurs cu faptele pentru care inculpatul H**** M***** D***** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018. În baza art. 97 alin. 1 Cod penal, dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 11 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018, înlătură sporul de 1 an şi 5 luni închisoare, şi repune în individualitatea lor pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din 07/08.09.2016), 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (23/24.05.2016), două pedepse de 1 an închisoare pentru complicitate la furt calificat (fapte din 02/03.08.2016 şi 01/02.09.2016) şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la furt calificat în formă continuată (faptă din 12/13.08.2016). În baza art. 38-art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu cele trei pedepse de 1 an închisoare, pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018, urmând ca inculpatul H**** M***** D***** să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel că inculpatul H**** M***** D***** va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare, ce va fi executată în condiţiile art. 60 Cod penal. 2. În baza art. 228 alin. 1- art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S***** F*****, aflat în executarea unei pedepse în Penitenciarul Brăila), la o pedeapsă de 1an închisoare pentru săvârşirea faptei de furt calificat în formă continuată (5 acte materiale, persoane vătămate G**** M******, Balaban Anca Elisabeta, Chiriac Ionuţ Constantin, S*** A** şi Grosu Loredana). În baza art. 38 Cod penal, constată că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în concurs cu faptele pentru care inculpatul S***** F***** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 1 lună aplicată prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018, înlătură sporul de 1 an şi 7 luni închisoare, şi repune în individualitatea lor pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (faptă din 23/24.05.2016), 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (02/03.08.2016), două pedepse de 1 an închisoare pentru furt calificat (fapte din 01/02.09.2016 şi 09/10.09.2016) şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru furt calificat în formă continuată (faptă din 12/13.08.2016). În baza art. 38-art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu cele două pedepse de 1 an închisoare, pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 645/2018 pronunţată de Judecătoria Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2018, urmând ca inculpatul S***** F***** să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, astfel că inculpatul S***** F***** va executa pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni închisoare, ce va fi executată în condiţiile art. 60 Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală şi art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S***** F***** prin prezenta hotărâre perioada executată de la data de 10.05.2019 la zi. Dispune anularea vechiului mandat de executare şi emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 19, art. 25, art. 397 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă G**** M****** şi obligă inculpaţii H**** M***** D***** şi S***** F***** în solidar la plata sumei de 400 lei către această parte. În baza art. 19, art. 25, art. 397 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Chiriac Ionuţ Constantin şi obligă inculpaţii H**** M***** D***** şi S***** F***** în solidar la plata sumei de 700 lei către această parte. În baza art. 19, art. 25, art. 397 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S*** A** şi obligă inculpatul S***** F***** la plata sumei de 400 lei către această parte. În baza art. 19, art. 25, art. 397 Cod procedură penală şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Grosu Loredana şi obligă inculpatul S***** F***** la plata sumei de 400 lei către această parte. Constată că persoana vătămată Balaban Anca Elisabeta nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpaţii H**** M***** D***** şi S***** F***** la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 600 lei este aferentă fazei de urmărire penală), respectiv obligă fiecare inculpat la plata sumei de 800 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.04.2021.
Hotarare 579/2021 din 07.04.2021Pentru amânarea pronuţării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2021Pentru amânarea pronunţării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2021Pentru lipsa de procedură cu persoana vătămată Chiriac Ionu? Constantin.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de reprezentantul parchetului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.02.2021.
Incheiere de sedinta din 05.02.2021Pentru continuarea judecatii, amana cauza si acorda termen la 23.02.2021, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021Fata de lipsa inculpatului Horga Marius Dragos, amana cauza si acorda termen la 26.01.2021, ora 10.00.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Pentru lipsa inculpatului H**** M***** D*****.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020În vederea audierii ambilor inculpaţi la acelasi termen. Pentru a se ataşa fişele de cazier actualizate
Incheiere de sedinta din 15.09.2020În baza dispoziţiilor art. 104 alin 3 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti ?i a HC nr. 14/14.05.2020, instanţa va proceda la repartizarea ciclică a dosarului la Completul 1 Penal CPF fixând termen de judecată la data de 15.09.2020.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020Constată suspendarea de drept în baza art. 43 al. 2 din Decretul nr 195/16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă prelungită prin Decretul nr. 240/14.04.2020
Incheiere suspendare din 21.04.2020Avand in vedere ca procedura de citare cu partea vătămata Balaban Anca Elisabeta nu a fost legal indeplinita, amâna cauza
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Pentru a se depune de catre inculpati si celelalte acorduri de mediere în vederea împăcării părţilor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Fata de lipsa aparatorului ales al inculpatilor, acorda termen la 03.12.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Avand in vedere precizarile inculpatului S***** F***** , in sensul ca acesta este aretat şi detinut în Penitenciarul Slobozia , amana cauza
Incheiere de sedinta din 18.06.2019Pentru a da posibilitatea inculpatului Horga Marius Drago? să se împace cu păr?ile civile, acorda termen la 18.06.2019.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019