B****** D***** I****
InculpatI)În baza art. 336 alin1 Cp cu aplic art. 396 alin. 10 Cpp condamnă pe inculpatul B****** D***** I****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. II)În baza art. 335 alin1 Cp cu aplic art. 396 alin. 10 Cpp condamnă inculpatul B****** D***** I****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. art. 39 alin. 1 lit. b Cp raportat la 38 alin. 2 Cp aplică inculpatului B****** D***** I****, pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare la care adăugă un spor de 1/3 din cumulul celorlalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare, prin urmare stabilind o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.91 Cp suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani reprezentând termen de supraveghere şi care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art.93 alin.1 şi 93 alin.2 lit.b Cp pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă şi următoarea obligaţie: -să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cp impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei municipiului Braşov sau Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Braşov. Atrage atenţia inculpatului B****** D***** I**** asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Constata că, inculpatul B****** D***** I**** a fost reţinut 24 de ore în data de 14.01.2018. Constată că infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B****** D***** I****, nu comportă latură civilă. În baza art. 274 alin. 1 Cpp. obligă pe inculpat la plata sumei de 575 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.11.2018.
Hotarare 2101/2018 din 21.11.2018amână pronunţarea pentru data de 21.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2018