Dosar 20554/212/2017 din 21.02.2018

pretenţii pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20554/212/2017
Data dosar:
21.02.2018
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
pretenţii pretentii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 11:00

    Complet: Apel comercial 6
  • Schimbat total

    DOSAR NR. 20554/212/2017 DECIS Admite apelul declarat de apelanta FOR GUARD PROFESSIONAL SRL în contradictoriu cu intimata SNTFC CFR CĂLĂTORI SA împotriva sentinţei civile nr. 14070/14.12.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA în contradictoriu cu pârâta FOR GUARD PROFESSIONAL SRL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.362,04 reprezentând despăgubiri, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată începând cu data de 21.07.2017 şi până la achitarea integrală a acestuia. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă pârâta FOR GUARD PROFESSIONAL SRL la plata către reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA a sumei de 423 lei cheltuieli de judecată aferente fondului ( taxa judiciară de timbru în limita pretenţiilor admise ) . Obligă intimata SNTFC CFR CĂLĂTORI SA la plata către apelanta FOR GUARD PROFESSIONAL SRL a sumei de 370 lei cheltuieli de judecată aferente apelului ( taxa judiciară de timbru ) . Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.04.2019.

    Hotarare 410/2019 din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 12:00

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână pronunţarea

    ÎNCH/AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 11.04.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 12:00

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână pronunţarea

    ÎNCH/AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 04.04.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 21.03.2019 la ora 08:30

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână pronunţarea

    ÎNCH/AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 28.03.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2019
  • Sedinta din data de 28.01.2019 la ora 08:30

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână cauza

    T 21.03.2019

    Incheiere de sedinta din 28.01.2019
  • Sedinta din data de 22.11.2018 la ora 08:30

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână cauza

    Termen la data de 28.01.2019 pentru ca apelanta sa ia cunostinta de inscrisusirle depuse.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2018
  • Sedinta din data de 18.10.2018 la ora 08:30

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână cauza

    Pentru când intimata va face precizări cu privire la bunurile menţionate în procesul-verbal din data de 20.09.2016.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 08:30

    Complet: Apel comercial 6
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD