Dosar 20613/233/2018 din 15.10.2018

transformare amendă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 20613/233/2018
Data dosar:
15.10.2018
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
transformare amendă
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.07.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petentul Municipiul Galaţi, prin Primar în contradictoriu cu intimatul C****** G*****, având ca obiect transformare amendă. Înlocuieşte amenzile contravenţionale aplicate intimatului, cu sancţiunea prestării de către intimat a unor activităţi în folosul comunităţii, pe care le va stabili Primarul Mun. Galaţi, astfel: • 8 ore aferente procesului verbal de contravenţie seria AX nr. 2585454 din 18.07.2006 prin care a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 100 lei • 24 ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 1004394 din 08.09.2008prin care a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 300 lei • 29 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 3051555 din 10.04.2009 prin care a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 360 lei • 29 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria AP nr. 0506344 din 15.07.2009 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 360 lei • 9 ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 5778034 din 01.04.2010 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 120 lei • 10 ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 9540490 din 13.04.2011 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 134 lei • 10 ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 8986001 din 15.06.2011 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 134 lei • 32 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 9542377 din 22.10.2011 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 402 lei • 21 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr.9168423 din 11.11.2011 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 268 lei • 11 ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr.8977160 din 04.04.2012 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 140 lei • 55 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria CC nr.4191763 din 07.04.2013 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 675 lei • 34 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria PGLX nr. 15224 din 03.09.2015 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 420 lei • 34 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria PPHY nr. 005457 din 10.09.2015 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 420 lei • 35 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria PGLX nr. 099210 din 02.10.2017 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 435 lei • 23 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria PGLX nr. 103740 din 12.11.2017 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 290 lei • 23 de ore aferente procesului verbal de contravenţie seria GL nr. 029197 din 30.08.2017 a fost aplicată amendă contravenţională în cuantum de 290 lei Ia act că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.07.2019.

    Hotarare 4476/2019 din 08.07.2019
  • Sedinta din data de 05.07.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.07.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2019
  • Sedinta din data de 21.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.07.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2019
  • Sedinta din data de 10.06.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10n
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 21.06.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2019
  • Sedinta din data de 29.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână cauza

    Repune cauza pe rol. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în data de 10.06.2019, în şedinţă publică, părţile urmând a fi citate cu menţiunea punerii în discuţie a disjungerii cererilor de transformare amendă formulate în baza celor 16 procese verbale de contravenţie. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 29.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 29.03.2019
  • Sedinta din data de 11.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2019
  • Sedinta din data de 25.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CC10n
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.03.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD