S***** N** D***** S**
DebitorS** I*********
LichidatorD*** B****
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar S** I*********, În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitorului S***** N** D***** S** Dispune radierea debitorului din registrul comerţului /registrul societăţilor agricole /registrul asociaţiilor şi fundaţiilor /alte registre. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Descarcă pe lichidatorul judiciar, de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.179 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor sau Registrului Societăţilor Agricole, Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor /altor registre pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul procedurilor de insolvenţă cu menţiunea că exercitarea căii de atac a apelului se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 22.02.2022.
Hotarare 177/2022 din 22.02.2022pentru a se depune dovada publicării în bpi a raportului final
Incheiere de sedinta din 25.01.2022fata de depunerea raportului final şi pentru formularea eventualelor obiectiuni la acesta
Incheiere de sedinta din 19.10.2021pentru continuarea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 22.06.2021pentru recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 23.03.2021pentru continuarea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 08.12.2020PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII DE FALIMENT
Incheiere de sedinta din 08.09.2020pentru continuarea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 26.05.2020pentru continuarea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 03.03.2020pentru continuarea procedurii de faliment
Incheiere de sedinta din 10.12.2019pentru recuprarea creanţelor debitoarei
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Admite cererea formulată de S** I********* , cu sediul în Oradea, str. Călăraşilor, nr 33, jud. Bihor,C.I.F. nr 30721122, membru U.N.P.I.R. – Filiala Bihor, număr de înregistrare nr II A0622 în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S***** N** D***** S**, şi în consecinţă: În temeiul art.100 alin.2 rap. la art.147 alin.2 din Legea nr.85/2014 dispune majorarea termenelor limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă, de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar, de întocmire a tabelului definitiv consolidat, termene stabilite prin Sentinţa nr.117/05.02.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor, cu 30 de zile. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicarea hotărârii în BPI, cu menţiunea că exercitarea căii de atac a apelului se va depune la Tribunalul Bihor Secţia a II-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.05.2019.
Hotarare intermediara 585/2019 din 14.05.2019Admite cererea formulată de administratorul judiciar S** I********* În baza art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de insolvenţă, dispune deschidere procedurii falimentului împotriva debitoarei S***** N** D***** S**, În temeiul art. 145 lit. E alin. 2 lit. a şi c din Legea nr. 85/2014, ridică, în tot, dreptul de administrare al debitoarei şi numeşte lichidator judiciar S** I********* , , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64. 151 - 168 din Legea nr. 85/2014 şi orice alte atribuţii ce vor fi stabilite în sarcina sa, cu un onorariu ce va fi achitat pe bază de documente justificative. În baza art. 74 din Legea nr. 85/2014, pune în vedere debitorului ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosar actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin.1 şi art. 82 alin. 1, sub sancţiunea aplicării amenzii prevăzută de art. 60 alin. 2 din lege. În temeiul dispoziţiilor art. 64 pct. a coroborat cu art. 97 alin. 1 din lege, lichidatorul judiciar, va întocmi şi va supune judecătorului sindic, în termen de maxim 40 de zile, raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă a debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi va efectua inventarierea bunurilor debitoarei, potrivit art. 101 din lege. Lichidatorul judiciar va trimite notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99 din lege. Potrivit art. 99 alin. 3 din lege, notificarea se va realiza potrivit Codului de procedură civilă şi totodată va fi publicată de către lichidatorul judiciar, pe seama cheltuielilor din averea debitoarei, întru-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune lichidatorului judiciar să efectueze notificările prevăzute la art. 100 din Legea nr. 85/2014, după cum urmează: Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţei la 22.03.2019. - termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora – 02.04.2019. - termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor în 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar ; - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat la 24.04.2019. In temeiul art.151 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschidere de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. În temeiul art.71 alin. 1 teza a II-a din lege, prezenta minută se va comunica de îndată lichidatorului judiciar. În baza art. 76 din Legea nr. 85/2014, prezenta hotărâre se comunică instanţelor judecătoreşti în a cărei jurisdicţie se află sediul debitoarei declarat la registru şi tuturor băncilor unde debitoarea are conturi deschise. Stabileşte termen pentru analiza activităţii lichidatorului la data de 14.05.2019, camera 66, ora 09.00. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare prin Buletinul procedurilor de insolvenţă cu menţiunea că exercitarea căii de atac a apelului se va depune la Tribunalul Bihor Pronunţată în şedinţa publică de la 05.02.2019.
Hotarare intermediara 117/2019 din 05.02.2019pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 06.11.2018Admite cererea formulată de debitoarea S***** N** D***** S**, . În temeiul art. 71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S***** N** D***** S**, . Ia act de intenţia de reorganizare a debitoarei. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe S** I********* , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, a cărui retribuţie provizorie va fi de 500 lei, onorariul definitiv urmând a fi stabilit ulterior, în funcţie de decont. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere administratorului judiciar ca în maxim de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 97 ( 1) din Legea 85/2014, pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la încetarea de plăţi a debitoarei, în termen de 40 de zile de la data desemnării. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă , se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 04 septembrie 2018. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 25 septembrie 2018. Fixează termenul pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor la 22 octombrie 2018. Stabileşte termen de judecată în cauză pentru data de 06 noiembrie 2018, camera 66, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la publicarea în BPI. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică, azi, data de 20 Iulie 2018.
Incheiereadmitereinprincipiu324/2018 din 20.07.2018