R***** C******
PetentÎn baza art. 585 Cod Procedură Penală, admite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul R***** C******, aflat în Penitenciarul Arad. În baza art. 40 al. 2 raportat la art. 38, 39 lit. b Cod Penal, contope?te pedepsele de 3 ani închisoare dispusă prin SP 77/2018 a Judecătoriei Chişineu Criş în baza căreia s-a emis MEP 85/2018 şi 4 ani închisoare dispusă prin SP 115/2018 a Judecătoriei Chişineu Criş în baza căreia s-a emis MEP 129/2018, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an reprezentând o treime din restul pedepselor. În baza art. 45 al. 3 lit. a şi art. 67 Cod Penal, aplică condamnatului pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, h Cod Penal pe o durată de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii În baza art. 45 al. 5 şi al. 3 lit. a raportat la art. 65 Cod Penal, aplică condamnatului pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, h Cod Penal, pe toată durata executării pedepsei principale. Deduce în baza art. 71 Cod Penal din pedeapsă durata executată din 28.04.2018 la zi. Dispune retragerea MEP nr. 85/2018 şi 129/2018 ale Judecătoriei Chişineu Criş şi emiterea unui nou mandat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre. Onorariul avocatului din oficiu se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 al. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2018.
Hotarare 2152/2018 din 26.11.2018stabileşte termen de pronunţare la data de 26.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.11.2018