C***** A******** B*****
InculpatC***** G*****
InculpatC***** G*****
InculpatC****** C****
Parte civilăÎn temeiul art. 224 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul C A-B, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În temeiul art. 193 alin. 2 cu aplicarea art. 77 lit. b din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul C A-B, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 38 al 1 raportat la art 39 al 1 lit b C pen stabileşte pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 3 luni rezultând o pedeapsă finală de 2 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce perioada reţinerii de 24 de ore, de la data de 2.05.2018 la data de 3.05.2018. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarele obligaţii: - sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa sau organizate in colaborare cu instituţii din comunitate. In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunităţii pe o perioada de 100 de zile, la sediul Primăriei Tărtăşeşti sau la sediul Dispensarului Uman din comuna Tărtăşeşti, instituţia publica unde va presta munca urmând a fi desemnata de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. În temeiul art. 224 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul C G, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa de 9 luni închisoare. În temeiul art. 193 alin. 2 cu aplicarea art. 77 lit. b din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă inculpatul C G, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 38 al 1 raportat la art 39 al 1 lit b C pen stabileşte pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporeşte cu 3 luni rezultând o pedeapsă finală de 2 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce perioada reţinerii de 24 de ore, de la data de 2.05.2018 la data de 3.05.2018. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarele obligaţii: - sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulate de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa sau organizate in colaborare cu instituţii din comunitate. In baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunităţii pe o perioada de 100 de zile, la sediul Primăriei Tărtăşeşti sau la sediul Dispensarului Uman din comuna Tărtăşeşti, instituţia publica unde va presta munca urmând a fi desemnata de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. In baza art. 91 alin. (4) C. pen rap la art. 404 alin. 2 Cod pr pen atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 19 şi 397 cod procedură penală, raportat la art. 1349 cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C****** C**** în contradictoriu cu inculpaţii C A D şi C G. Obligă inculpaţii C A D şi C G, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 1000 de lei reprezentând daune materiale şi la plata sumei de 4 000 lei reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 276 C. proc. pen. obligă inculpaţii la plata către partea civilă a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 28.11.2018.
Hotarare 185/2018 din 28.11.2018Amână pronunţarea la data de 28.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica, astăzi 21.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2018Amână pronunţarea la data de 21.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţata in şedinţa publica, astăzi 06.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018Încuviinţează pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere, pentru persoana civilă probele cu înscrisuri şi 2 martori. Amână cauza la data de 6.11 2015, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Pune în vedere persoanei civile să prezinte personal martorii la termenul ce acordat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2018.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018În baza art. art 208 C pr pen revoca măsura controlului judiciar pentru inculpatul CA-B, si pentru inculpatul CG, , măsură dispusă prin ordonanţa din data de 3.05.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari în dosarul nr. 651/P/2018. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi 10.10.2018, ora 17,00.
Incheiere de sedinta din 10.10.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpaţilor. Acordă termen la data de 10.10.2018,ora 12.00, se vor cita inculpaţii prin organele de poliţie. Se va lua legătura telefonic cu apărătorul ales la inculpaţilor pentru a i se aduce la cunoştinţă termenul acordat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar, în cazul în care nu se va putea prezenta, se va emite adresă către Baroul Dâmboviţa pentru a se desemna apărător din oficiu pentru inculpaţi. Amână cauza si acorda termen de judecata la data de 16.10.2018, ora 12.00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2018.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018