C****** I**** C*****
Contestator InculpatC******** R***** N******
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpatul C******** R***** N******, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Arges, împotriva încheierii nr. 61 din data de 11 aprilie 2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arges, în dosarul nr. 2074/109/2018. Desfiintează, în parte, hotărârea primei instanţe si înlătură dispozitia prin care s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă ICCJ - DIICOT –ST Pitesti, privind prelungirea măsurii arestării preventive dispusă impotriva inculpatului C******** R***** N******. Rejudecând, in baza disp art. 211 şi art. 214 Cpp aplică inculpatului C******** R***** N******, măsura controlului judiciar pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a prezentei decizii. Instituie in sarcina inculpatului pe durata aplicării acestei măsuri de preventie obligatiile si interdictiile prev. de art. 215 alin. 1 Cod procedură penală: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află caza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv I.P.J Argeş , conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul disp. art. 215 alin. 2 lit. a şi b Cpp, impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar să respecte următoarele interdicţii si obligaţii: - să nu depăsească limita teritorială a municipiului Piteşti decât, cu încuviintarea prealabilă a autorităţii judiciare; - să nu se deplaseze si să fie prezent în restaurante, baruri, săli de jocuri, discoteci, cluburi si în orice alt local în care se consumă băuturi alcoolice. Atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 215 alin. 3 si alin. 7 Cpp privind încălcarea cu rea credinţă a obligatiilor care îi revin. În baza art. 215 alin. 4 Cpp supravegherea respectării de către inculpat a obligatiilor va fi realizată de către serviciul specializat din cadrul IPJ Argeş. Dispune punerea de îndată in libertate a inculpatului Comănescu Răvan Nicolae, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 19 UP emis la data de 16 martie 2018 în dosarul 1665/109/2018 de către Tribunalul Argeş, dacă nu este retinut sau arestat în altă cauză. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul C****** I**** C*****, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Arges, împotriva încheierii nr. 61 din data de 11 aprilie 2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arges, în dosarul nr. 2074/109/2018. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii supuse contestaţiei. În baza disp.art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorului inculpat C****** I**** C***** la 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 17 aprilie 2018, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere masuri preventive faza de UP 38/2018 din 17.04.2018