M****** V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** H*******
IntimatMinuta Dosar nr. 2075/326/2018 HOTĂRĂŞTE Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul ...judeţul Harghita, împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiei cu seria PHRX nr. 0097770 încheiat la data de 12.12.2018 de Poliţia mun. Topliţa – Biroul Rutier. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului, însoţită de motivele apelului se depune la Judecătoria Topliţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 06 noiembrie 2019. Preşedinte
Hotarare 754/2019 din 06.11.2019-având în vedere faptul că în cauză a fost acordat termen pemtru dezbateri, faţă de lipsa temporară a preşedintelui titular a completului de judecată C2, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată investit cu soluţionarea cauzei, va acorda în continuare termen pentru dezbateri
Incheiere de sedinta din 23.10.2019- acordă termen pentru dezbateri şi pune în vedere părţilor să formuleze concluzii scrise privind susţinerile lor şi să le depună la dosar cu cel puţin 5 zile anterior termenului stabilit.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019se citează martorul B.M
Incheiere de sedinta din 15.05.2019pt ca petentul să indice teza probatorie în ceea ce priveşte proba cu martorul propus
Incheiere de sedinta din 20.03.2019