T******** I***
IntimatS****** S***** R*********
ApelantAdmite cererea de apel formulată de apelanta STANCIU STANA RHEASILVIA împotriva sentinţei civile nr. 2549/14.03.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 20788/325/2017 în contradictoriu cu intimatul T******** I***, şi, în consecinţă: Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T******** I*** în contradictoriu cu pârâta Stanciu Stana Rheasilvia. Menţine în rest sentinţa civilă apelată. Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 1683 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Timiş, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în data de 03.10.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ. din 2010.
Hotarare 1191/2018 din 03.10.2018Amâna pronunţarea la data de 03.10.2018, NC3-A, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018