U**** A******** S*
Intimat PârâtG***** M****
Apelant ReclamantT*** F****** V*****
Intimat IntervenientU**** A******** S*** M***
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de către declarat de către apelanta-reclamantă , în contradictoriu cu intimatul-intervenient şi intimatul-pârât U**** A******** S*TU MARE, împotriva sentinţei civile nr. 4045/07.12.2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr. 2095/296/2017, având ca obiect pretenţii şi în consecinţă, Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite în parte acţiunea introductivă de instanţă cu consecinţa obligării intimatului-pârât U**** A******** S*TU MARE la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3.038 lei cu tilu de pretenţii, reprezentând daune materiale şi morale. Obligă intimatul-pârât U**** A******** S*TU MARE la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 826,59 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxe judiciare de timbru achiate în ambele faze procesuale şi c/v onorariu avocat achitat în faza procesuală a apelului. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 01.03.2019.
Hotarare 42/2019 din 01.03.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 01.03.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2019Acordă termen la data de 22.02.2019, sala 12, ora 9,00, pentru dezbaterea fondului.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Amână cauza la data de 15.01.2019, sala 12, ora 11:00, pentru administrarea probei testimoniale, urmând a fi citaţi martorii Roşco Rodica şi Umhaizer Anita Raluca, în baza art. 312 alin. (3) C.pr.civ., cea din urmă martoră urmând a fi citată după indicarea adresei sale. Instanţa pune în vedere reprezentantei apelantei-reclamante să indice domiciliul martorei Umhaizer Anita Raluca, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii.
Incheiere de sedinta din 16.11.2018Amână cauza la data de 16.11.2018, sala 12, ora 10,00, pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 19.10.2018Amână cauza la data de 19.10.2018, sala 12, ora 9,00, pentru studiul întâmpinării depuse la dosar în data de 21.09.2018 de către intimata Uniqa Asigurări SA . Se va cita intimatul-intervenient cu o copie după întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 21.09.2018