S*** V**** C** S*****
ReclamantS*** P****** C** C******* S*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta SC VIMED COM SRL în contradictoriu cu pârâta SC PERFECT CAR CLEANING SRL. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 13 347,6 lei, contravaloare sumă stabilită cu titlu de sume totale neeligibile, conform art. 10 alin. (4) din contractul de acordare a subvenţiei pentru transferul sumelor aferente ajutorului de minimis nr. 558/25.05.2015. Obligă pârâta să achite reclamantei şi suma de 1322,38 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru şi onorariu apărător. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel şi motivele apelului se vor depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Pronunţată azi, 29.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 8697/2019 din 29.11.2019Amână pronunţarea la data de 29.11.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată azi, 15.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2019Amână pronunţarea la data de 15.11.2019, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată azi, 01.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2019În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei.
Incheiere de sedinta din 06.09.2019În temeiul art. 200 alin. (4) NCPC, anulează, în parte, cererea formulată de reclamanta S*** V**** C** S*****, în contradictoriu cu pârâta S*** P****** C** C******* S*****, respectiv capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, calculate începând cu a 16-a zi din data de 07.11.2017, respectiv din data de 24.11.2017 şi până la achitarea debitului principal. Cu drept de reexaminare, pentru reclamantă, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare şi motivele acesteia se vor depune la Judecătoria Sectorului 6. Continuarea procedurii scrise cu privire la restul capetelor de cerere, după rămânerea definitivă a soluţiei de anulare parţială a cererii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei, azi, 22.02.2019.
Incheiere de sedinta din 22.02.2019