A******** G***** D* A****** L***** C*********************
PetentAdmite cererea formulată de petenta Dispune înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Grefa Judecătoriei Moreni a modificărilor aduse actelor constitutive ale asociaţiei petente prin Hotărârea nr. 5 din 08.05.2018 a Adunării sale generale. Constată că structura Consiliului director a fost stabilită implicit prin prevederile art. III, lit. G) din actul constitutiv încheiat la înfiinţarea Asociaţiei, prin aceea că au fost nominalizate cinci persoane ca membrii ai acestui organ, dintre care un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar şi doi membri simpli. Constată că, după modificarea actului constitutiv conform celor expuse mai sus, structura consiliului director devine următoarea: Gheboianu Marius-Drăghici (preşedinte), Troacă George-Albert (vicepreşedinte), Petre Constantin, secretar desemnat prin actul constitutiv încheiat la momentul constituirii asociaţiei, Trifescu Marian-Alexandru (membru), Alexe Gimi-Ovidiu (membru). Actul constitutiv şi statutul asociaţiei se comunică în copie Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, împreună cu prezenta hotărâre. Încheierea este supusă apelului, care se poate declara în termen de 5 zile de la comunicare, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Incheiere finala dezinvestire din 21.08.2018la data de 21.08.2018, în vederea suplimentării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 07.08.2018