G******* I* L**********
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatoarea Grigorie Lăcrămioara împotriva sentinţei penale nr. 2150/09.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, şi în consecinţă; Desfiinţează sentinţa penală atacată şi soluţionând cauza, constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Cod penal din 1968 şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei Grigorie Lăcrămioara aflată în prezent în Penitenciarul Târgşor, de sub puterea M.E.P.I nr. 6066/2016 emis de Tribunalul Bucureşti, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art. 61 Codul penal din 1968, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 65 lei, avansat din bugetul MJ, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.10.2018.
Hotarare 574/2018 din 30.10.2018Amana pronuntarea la data de 30.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2018