Dosar 21152/3/2018 din 13.11.2018

drepturi băneşti disjuns din dosarul nr. 44411/3/2017


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21152/3/2018
Data dosar:
13.11.2018
Instanta:
Tribunalul Caraș Severin
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti disjuns din dosarul nr. 44411/3/2017
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.02.2019 la ora 09:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia privind necompetenţa teritorială, invocată de pârâtă, şi în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanţii B***** M****, B**** V*****, B****** G*******, BORCA VOINIŢA-DIDINA, CĂDARIU CĂTĂLIN-BOGDAN, CĂLINU LIVIU-PETRU, CLITAN MARIOARA, CRUCERU FLORIN CRISTIAN, DAMIAN MIHAI-TUDOR, DESPA LAURENŢIU, LIPAN DANIELA, NANDRIŞ ION, STOIAN ADRIAN, SURU GHEORGHE-CONSTANTIN, VREMESCU GHEORGHE, cu domiciliul procesual ales la CAV DANIELA BEICUS, în contradictoriu cu pârâta C***** D* C****** A R*******, chemat în garanţie MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, şi expert Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constată ivit conflictul negativ de competenţă. Suspendă judecarea cauzei şi înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

    Hotarare 158/2019 din 08.02.2019
  • Sedinta din data de 14.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C9 (0) - CIVIL
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 08 februarie 2019, pentru când pârâta şi chematul în garanţie au termen în cunoştinţă şi pentru când se vor recita reclamanţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 decembrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 14.12.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD