S******* L*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** G*****
Parte civilăÎn baza art. 346 al. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 606/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin care a fost trimisă în judecată inculpata S******* L*****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prev. de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată că Judecătoria Adjud este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 al. 1 şi art. 41 al. 1 lit. a Cod procedură penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata S******* L*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 02.10.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 02.10.2018