C***** L********************* C**************************
PetentG**** G****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta COMUNA LĂZAREA, în contradictoriu cu intimatul G**** G****, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale de 500 de lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenţie seria JO nr. 1114760 din 25.01.2017 cu sancţiunea obligării sale de a presta activităţi în folosul comunităţii pe durata a 50 de ore, în cadrul Serviciului public de administrare a domeniului public şi privat de interes local aflat în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Lăzarea. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Gheorgheni. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 07.03.2019.
Hotarare 578/2019 din 07.03.2019