C****** V******
InculpatIn temeiul prevederilor art. 342 Cpp rap. la art. 36 alin.1 lit. a) şi art. 41 Cod procedură penală constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Vaslui de soluţionare a prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul nr. 67/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, privind pe inculpatul C. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având permis de conducere necorespunzător categoriei şi dare de mită, prevăzute de art. 335 al. 2 C. pen. şi art. 290 al. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 C. pen. Constată legalitatea administrării probelor si a efectuării actelor de urmărire penala în cauza men?ionată. Dispune începerea judecă?ii privind pe inculpatul C V, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având permis de conducere necorespunzător categoriei şi dare de mită, prevăzute de art. 335 al. 2 C. pen. şi art. 290 al. 1 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 al. 1 C. pen. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28 decembrie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara86/2018 din 28.12.2018