F******* J****
Contestator IntimatÎn baza art.4251 alin.7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatoarea F******* J**** împotriva sentinţei penale nr.296/2018 din 09.02.2018 a Judecătoriei Iaşi pronunţată în dosarul nr. 21375/245/2017, sentinţă pe care o desfiinţează în parte, doar în privinţa soluţiei de men?inere a măsurii de siguran?ă a internării medicale. Rejudecând cauza, în limitele desfiin?ării: În baza art.571 alin.2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută de art. 110 Cod penal, luată faţă de bolnava F******* J****, prin încheierea penală nr. 283/2016 a judecătorului de cameră preliminară pronunţată în dosarul nr. 2065/268/2016 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, cu măsura de siguranţă a obligării la tratament medical prevăzută de art. 109 Cod penal, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Pune în vedere contestatoarei dispoziţiile art.566 alin.2 Cod procedură penală referitoare la obligaţia de a se prezenta, de îndată, la unitatea sanitară la care urmează (va fi repartizată) să efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenţia asupra faptului că în caz de neprezentare sau de nerespectare/neurmare a tratamentului se va dispune internarea medicală. În baza art.566 alin.1 Cod procedură penală, dispune ca o copie după dispozitivul prezentei decizii ?i după raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.16439 din 21.08.2018 al I.M.L. Iaşi să fie comunicate Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Harghita. În baza art.571 alin. 5 Cod procedură penală dispune ca o copie de pe prezenta decizie să fie comunicată instanţei de executare. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei contestate (inclusiv cele referitoare la admiterea sesizării) în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului, inclusiv contravaloarea expertizei medico-legale. În baza art.272 Cod procedură penală raportat la art.275 alin.6 Cod procedură penală, suma de 50 lei, reprezentând onorariul par?ial cuvenit avocatului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului, urmând să fie plătită Baroului Ia?i – d-nei avocat Dănilă Raluca (delega?ie nr.4461/21.06.2018) din fondul special al Ministerului Justi?iei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.09.2018.
Hotarare 327/2018 din 10.09.2018Stabileste termen de pronuntare in cauza la data de 10.09.2018.
Incheiere de sedinta din 05.09.2018Termen preschimbat la data de 05.09.2018, ora 09:00, sala 1, etaj 1.
În vederea emiterii unei adrese către IML pentru efectuarea unei noi expertize psihiatrice, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 03.09.2018, ora 09.00, complet CJ08.
Incheiere de sedinta din 12.07.2018Admite cererea de amanare formulata de aparatorul ales al contestatoarei si acorda termen la data de 12.07.2018, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018