A************ J******** A F********* P****** M******** Î* N*** P****** Î* B*** M********* D* R*********** E*** D* D**** C*** N*****
CreditorS* D****** S**
DebitorP******** I***** I****
LichidatorCAMERA DE CONSILIU DISPUNE: Admite cererea formulată de practicianul în insolvenţă P******** I***** I****, cu sediul în com. .., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. DAMESID S.R.L., ..... privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul Sentinţei civile nr. 452/21.04.2022, pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. 2137/100/2018. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului, cu privire la alin. 6 urmând a se menţiona „...din fondul de lichidare al UNPIR Filiala Maramureş” în loc de „...din fondul de lichidare al UNPIR Filiala Suceava”, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi 18 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.05.2022Dosar nr. 2137/100/2018 HOTĂRĂŞTE: Admite cererea formulată prin Raportul nr. 43/2137 din 14.05.2021, necontestat şi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolven?ă nr. 9700/02.06.2021, de lichidatorul judiciar P******** I***** I****, cu sediul în ....., şi în consecinţă: În temeiul art. 174 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune închiderea procedurii falimentului privind debitoarea S.C. DAMESID S.R.L., ...... Dispune radierea debitoarei înmatriculate sub nr. ......din Registrul Comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar şi persoanele care l-au asistat pe parcursul derulării procedurii de faliment de orice îndatoriri şi responsabilită?i cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. În temeiul art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, aprobă plata din Fondul de lichidare a UNPIR - Filiala Maramureş a sumei de 1.079,22 lei (inclusiv TVA) cu titlu de onorariu, în favoarea lichidatorului judiciar şi suma de 35,91 lei cheltuieli de procedură. În conformitate cu prevederile art. 61 şi 39, alin. (4) din Legea nr. 85/2014, aprobă plata cheltuielilor în sumă de 288,82 lei la care se adaugă TVA, respectiv 343,69 lei inclusiv TVA, către S.C. Evander S.R.L., reprezentând contravaloarea serviciilor de prelucrare şi depozitare arhivistică conform contractului de prestări servicii nr. 43/06.04.2021, din fondul de lichidare al UNPIR Filiala Suceava. Cesionează în favoarea creditorilor dreptul de a cere executarea silită a Sentinţei civile nr. 410 din 25.03.2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. 2137/100/2018/a1, definitivă prin Decizia civilă nr. 696 din 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice Maramureş, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolven?ă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la publicare în Buletinul Procedurilor de Insolven?ă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II – a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată azi 21.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Hotarare 452/2022 din 21.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022termen acordat pentru discutarea raportului final
Incheiere de sedinta din 10.02.2022termen acordat pentru discutarea raportului final
Incheiere de sedinta din 11.11.2021termen acordat pentru discutarea raportului final
Incheiere de sedinta din 14.10.2021termen acordat pentru discutarea raportului final
Incheiere de sedinta din 03.06.2021termen de continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 11.03.2021termen de continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 14.01.2021termen de continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 08.10.2020termen de continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Suspendat de drept în temeiul prevederilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României şi Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj nr. 26/30.03.2020
termen acordat pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 16.01.2020termen de continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 10.10.2019CAMERA DE CONSILIU DISPUNE: Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale cuprinse în dispozitivul Sentinţei civile nr. 894/20.06.2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, în dosarul nr. 2137/100/2018. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului, al patrulea paragraf, în sensul că în loc de „Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu„ se va menţiona „Desemnează în calitate de lichidator judiciar”, cum în mod corect trebuia. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 02.07.2019. PREŞEDINTE,
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.07.2019Dosar nr. 2137/100/2018 HOTĂRĂŞTE: Ia act că prin Procesul verbal a adunării generale din 13.05.2019, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 10058 din data de 21.05.2019, necontestat, a fost confirmat administratorul judiciar P******** I***** I****, cu sediul în ..., cu onorariu de 245 lei/lună la care se adaugă TVA pentru întreaga perioadă generală a insolvenţei şi un onorariu de succes în cuantum de 0,0001% din sumele distribuite creditorilor. Ia act că a fost aprobată constituirea Comitetului creditorilor debitoarei cu următoarea componenţă: D.G.R.F.P. Cluj – Napoca prin A.J.F.P. Maramureş – preşedinte; Municipiul Baia Mare – Primăria – membru şi Rompetrol Downstream S.R.L. – membru. Dispune intrarea în procedura generală de faliment a debitoarei S.C. DAMESID S.R.L. CUI ...., J24/.../..., cu sediul în .... Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă P******** I***** I****, cu sediul în ..., cu un onorariu al lichidatorului de 245 lei/lună la care se adaugă TVA şi onorariu de succes de 0,0001% din sumele distribuite creditorilor, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25. Lichidatorul judiciar provizoriu va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. În temeiul art. 107 al. 2 din Legea privind procedura insolvenţei: Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, asociaţilor, creditorilor, creditorilor titulari ai creanţelor născute în cursul procedurii, Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru efectuarea de menţiuni, publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune notificarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea 31/1990 şi dispune menţionarea la Registrul Comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai lichidatorului. Fixează termenul maxim pentru predarea gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 01.07.2019. În temeiul art. 108 din Legea 85/2006 fixează următoarele termene: - 05.08.2019 termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor născute după data deschiderii procedurii/al căror cuantum a fost modificat faţă de tabelul definitiv de creanţe sau faţă de programul de plată din planul de reorganizare, în vederea întocmirii tabelului suplimentar; - 04.09.2019 termenul pentru verificarea creanţelor prevăzute la art. 108 alin 3 din Legea 85/2006, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor; Contestaţiile se vor depune la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea tabelului în Buletinul procedurilor de insolvenţă. - 04.10.2019 termenul pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor; În temeiul art. 113 din Legea privind procedura insolvenţei: Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 10.10.2019, Complet specializat falimente nr. 8 NCPC, sala 78, ora 8:30. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 20.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Hotarare intermediara 894/2019 din 20.06.2019Amână pronunţarea la 20.06.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2019Dosar nr. 2137/100/2018 HOTĂRĂŞTE: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de instanţă din oficiu. Admite cererea creditoarei ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ în nume propriu şi în baza mandatului de reprezentare emis de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ – NAPOCA, cu sediul în ..., şi în consecinţă: În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului S.C. DAMESID S.R.L. CUI ..., J24/.../..., cu sediul în .... Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar, în cazul în care operează ridicarea de drept a dreptului de administrare. Pune în vedere debitorului că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 15.04.2019. b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 06.05.2019. c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 31.05.2019. d) data primei sedinţe a adunării generale a creditorilor — 13.05.2019. Numeşte administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă P******** I***** I****, cu sediul în ...., înregistrat în Registrul Formelor de organizare al UNPIR sub nr RFO II- 0715, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, cu exercitarea atribuţiilor de supraveghere a activităţii debitorului în conformitate cu art. 5 pct. 66 şi art. 87 din Legea nr. 85/2014, până la ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Stabile?te onorariu provizoriu pentru administratorul judiciar provizoriu desemnat în sumă de 245 ron/lună şi onorariu de succes de 0,0001%. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar sa efectueze notificările prevăzute de art. 100, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 74 raportat la art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, in termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceeaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; in caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicata şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la data de 06.06.2019 NCPC Complet specializat Falimente nr. 8, sala 78, ora 8:30. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în B.P.I. Apelul se depune la Tribunalul Maramureş, Secţia a II-a Civilă. Pronunţată azi, 28.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE,
Hotarare intermediara 294/2019 din 28.02.2019Amână pronunţarea la 28.02.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019termen acordat reprezentantei debitoarei pentru studiul notelor de şedinţă formulate de AJFP Maramureş şi formularea unui punct de vedere în scris
Incheiere de sedinta din 17.01.2019pentru a se cita părţile cu menţiunea de a se pronunţa asupra excepţiei prescripţiei invocată de instanţă din oficiu
Incheiere de sedinta din 06.12.2018