Dosar 2146/314/2018/a1 din 26.11.2018

Completare/lămurire dispozitiv


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2146/314/2018/a1
Data dosar:
26.11.2018
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
Completare/lămurire dispozitiv
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de petenta LIDL DISCOUNT SRL, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Est Iaşi – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava. Completează Sentinţa civilă nr. 2725/19.09.2018 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 2146/314/2018, în sensul completării paragrafului trei al dispozitivului astfel: „Obligă intimatul la plata către petent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, reprezentând onorariu de avocat (astfel cum a fost redus prin prezenta sentinţă) şi a sumei de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.” Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 22.11.2019.

    Hotarare 5158/2019 din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 22.11.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.11.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2019
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.11.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 28.06.2019 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor ?i procurorilor, forma în vigoare la data introducerii cererii (26.11.2018) ?i art. 25 alin. (2) C.pr.civ., admite excep?ia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu. Înaintează dosarul Pre?edintelui Judecătoriei Suceava, pentru a solu?iona conflictul de competen?ă ivit între completurile civile C13 ?i C23. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 28.06.2019.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2019
  • Sedinta din data de 31.05.2019 la ora 8:30

    Complet: C13
  • Amână cauza

    Având în vedere că prin Hotărârea nr.12/09.05.2019 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava s-a dispus reactivarea, începând cu data de 10.05.2019, a completului C13 ?i preluarea acestuia de către doamna judecător Mărian Raluca Elena, În vederea respectării principiului continuită?ii completului de judecată prevăzut de art. 19 Cod procedură civilă,

    Incheiere de sedinta din 31.05.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu de către instanţă. Înaintează dosarul către preşedintele instanţei, în vederea luării măsurilor legale. Se atacă odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 19.02.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.02.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.02.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Acordă termen de judecată la data de 19.02.2019, când vor fi citate părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 29.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 30.01.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019
  • Sedinta din data de 15.01.2019 la ora 8:30

    Complet: C23
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.01.2019, pentru când se va ataşa dosarul 2146/314/2018 al Judecătoriei Suceava. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD