M********* P*************** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J*******
ContestatorM*** T*****
IntimatCalifică prezenta contestaţie la executare, pe de o parte, drept o contestaţie la titlu (în ceea ce priveşte motivul de contestaţie nr.VI, privind incidenţa dispoziţiilor Legii nr.330/2009, din punctul de vedere al lămuririi întinderii şi a aplicării titlului executoriu hotărâre judecătorească), iar, pe de altă parte, drept o contestaţie la executarea propriu-zisă (în ceea ce priveşte restul motivelor de contestaţie). Admite excep?ia invocată din oficiu a necompeten?ei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucure?ti. Declină competen?a de solu?ionare a cauzei civile având ca obiect contesta?ie la executare, privind pe contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimata M*** T*****, în favoarea Tribunalului Gorj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, toate acestea în acord cu dispoziţiile art.714 alin.3 teza I coroborat cu art.99 alin.2 C.pr.civ. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.02.2019.
Hotarare 909/2019 din 13.02.2019Instanţa, constatând că nu s-a depus întâmpinare de către intimat, având în vedere dispoziţiile art.201 alin.4 C.pr.civ., cu modificările aduse prin Legea nr.138/2014, dispune următoarele: Fixează primul termen de judecată la data de 13.02.2019, pe C1 Civil, pentru când se vor cita părţile, dintre care contestatorul, cu o copie de pe prezenta rezoluţie/adresă şi de pe adresa executorului judecătoresc de la fila 14 dosar JS4, cu men?iunea de a se conforma obligaţiilor stabilite în cuprinsul rezoluţiei/adresei ataşate, ?i anume: - să depună la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, dovada achitării executorului judecătoresc, conform dispozi?iilor art.717 alin.2 C.pr.civ., a cheltuielilor ocazionate de efectuarea de copii certificate de pe actele de executare aferente dosarului de executare, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în condiţiile art.242 alin.1 C.pr.civ.