A*** C****** M****
Intimat ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
Apelant PârâtZ*** A****
Intimat IntervenientAdmite apelul formulat de apelanta S* E****** R****** A******** R********** S* în contradictoriu cu intima?ii A*** C****** M**** şi Z*** A**** . Schimbă, în parte, hotărârea civilă nr. 625/12.06.2018, pronunţată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC, în dosarul nr. 2150/206/2017 în sensul că: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4500 lei reprezentând daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei hotărâri. Obligă intima?ii la plata către apelantă a sumei de 302,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel. Cu drept de recurs, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 10.01.2019.
Hotarare 16/2019 din 10.01.2019Amână pronunţarea pentru data de 10.01.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.12.2018Amână pronunţarea pentru data de 28.12.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2018