S* G**** T*** S** - C* S***** A***
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** C*** N***** - A************ P***** C************ M*******
PârâtG***** M**** R******* S*******
LichidatorAdmite în parte, ca întemeiată, acţiunea formulată de reclamanta GAUSS TOPO S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar G***** M**** R******* S*******, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII CONSTITUITĂ LA NIVELUL REGIUNII CLUJ – DIRECŢIA GENERALĂ REGIOANLĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA. Anulează în parte Decizia nr. 27059/17.05.2018 privind soluţionarea contestaţiei, respectiv anulează în parte Dispoziţia de măsuri nr. 59/22.11.2017, cu privire la măsura stabilită în sarcina societăţii reclamante de a declara suma de 113.733 lei impozit pe profit aferent anului 2011. Menţine restul dispoziţiilor actelor administrative contestate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 11.03.2019.
Hotarare 194/2019 din 11.03.2019În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 11.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2019în vederea deliberării şi pentru a acorda posibilitatea depunerii de concluzii scrise, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 C.proc.civ, amână pronunţarea pentru 28.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019faţă de susţinerile reprezentantei reclamantei, conform cărora martorul C.T. cunoaşte aspecte în privinţa relaţiilor comerciale derulate între reclamantă şi S.C. Martini & Martini Import Expert S.R.L., apreciind că pentru justa soluţionare a cauzei se impune încuviinţarea acestui martor, amână judecarea cauzei, la solicitarea reprezentantei reclamantei, pentru termenul din 14.02.2019, pentru când dispune citarea martorului C.T.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018în vederea administrării probaţiunii, amână cauza pentru termenul din 29.11.2018, ora 11:00
Incheiere de sedinta din 18.10.2018