N*** V***** C* D*** A*** L* A* M****** D****
Apelant ContestatorC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
IntimatAdmite în parte apelul formulat de apelantul Nica Vasile împotriva sentinţei civile nr. 1948/MAS/14 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 2168/62/2017. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că: Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul Nica Vasile în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva deciziei de debit nr. 215990/21.03.2017. Dispune anularea acestei decizii şi restituirea sumelor reţinute prin aceasta. Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la respingerea restului pretenţiilor, inclusiv a contestaţiei din dosarul conex nr. 2453/62/2017 al Tribunalului Braşov. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi 10 septembrie 2018.
Hotarare 1199/2018 din 10.09.2018Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru ca părţile să aibă posibilitatea de a formula concluzii scrise, amână pronunţarea la 10 septembrie 2018. În temeiul art.396 alin.2 Cod de procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2018Faţă de solicitarea apelantului de amânare a cauzei pentru redactarea şi publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr.31/14.05.2018 pronuntţată de ICCJ în dosarul nr.363/1/2018, acordă termen la 3 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018