S********* D** I********* S**** H****
ReclamantI************ S***** J******* M****
PârâtB**** E*****
ReclamantC***** S***** V******
ReclamantD****** D****
ReclamantAdmite în parte actiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învătământ „Spiru Haret” (cu datele), în numele membrilor de sindicat B.E., C.S.V., D.D., N.D., R.R., R.V., R.G.F., T.L.L., L.E.M. si G.C. (fiecare cu CNP), în contradictoriu cu pârâtul I************ S***** J******* M**** (cu datele). Obligă pârâtul la calcularea si la plata în favoarea fiecărui membru de sindicat a majorării cu 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, pentru perioada 2019 – 2022 în conditiile stabilite la art. 38 alin. 4 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv, prin exceptie, începând cu data de 31.03.2018 sau cu data de la care salariile de bază ale membrilor de sindicat devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, obligatia pârâtului subzistând numai până la încetarea conditiilor legale de acordare a majorării cu 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii. Sumele mai sus mentionate vor actualizate în functie de rata inflatiei, calculată de la data scadentei lunare a fiecărei majorări salariale si până la plata integrală a debitului principal. La diferentele salariale mai sus indicate se va adăuga si dobânda legală, calculată de la data scadentei lunare a fiecărei majorări salariale si până la plata integrală a debitului principal. Respinge restul pretentiilor reclamantului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mures. Pronuntată azi, 6 iunie 2019, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Hotarare 761/2019 din 06.06.2019Amână pronun?area pentru data de 6 iunie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2019Amână pronuntarea pentru data de 04 iunie 2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2019Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 23 mai 2019, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019repus pe rol.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 04 aprilie 2019, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 21 martie 2019, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2019Amana pronuntarea asupra cauzei pentru data de 07 martie 2019, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei, conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019