Dosar 2190/103/2018 din 21.11.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2190/103/2018
Data dosar:
21.11.2018
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă si de Contencios Administrativ
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 09:00

    Complet: civil - LMN4 amânări
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea precizată, formulată de contestatoarea N*** E**** A****** în contradictoriu cu intimata S* A******* S**, şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 626940 din 17.10.2018 emisă de intimată şi dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior datei de 18.10.2018, respectiv în funcţia de Agent de turism. Înlocuieşte sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu sancţiunea disciplinară a reducerii salariului de bază, pe o durată de 3 luni cu 5%. Obligă intimata la plata către contestatoare a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data de 18.10.2018, despăgubiri ce vor fi stabilite în raport de dispoziţia anterioară vizând reducerea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 5%. Respinge ca nefondate petitul din cererea principală având ca obiect despăgubiri morale şi cererea subsidiară având ca pretenţii băneşti. Ia act de declaraţia contestatoarei în sensul solicitării cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză, pe cale separată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod de procedură civilă. Preşedinte, Asistent Judiciar, Cu opinia separată a asistentului judiciar , Bibiana Vraciu, în sensul admiterii în parte a contestaţiei, anulării Deciziei nr. 626940/17.10.2018 emisă de intimată, reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută. Asistent judiciar, Bibiana Vraciu

    Hotarare 562/2019 din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 15.10.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LMN4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 29 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LMN4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se emite adresă angajatorului

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LMN4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei în vedere administrării probatoriului solicitat a fi administrat

    Incheiere de sedinta din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LMN4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se comunica şi contestatoarei duplicatul înscrisurilor depuse de către societatea pârâtă

    Incheiere de sedinta din 02.04.2019
  • Sedinta din data de 05.02.2019 la ora 09:00

    Complet: Civil - LMN4
  • Amână cauza

    S-a amânat judecarea cauzei pentru a se emite adresă pârâtei prin care i se va solicita să depună la dosar înscrisurile solicitate de reclamantă în vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 05.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD