A***** D****
Inculpat apelant şi intimat în apelul procuroruluiB**** S*****
Inculpat apelant şi intimat în apelul procuroruluiT******** A*****
Inculpat apelant şi intimat în apelul procuroruluiS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilă IntimatC*** J******** D* A******** D* S******* V*****
Parte civilă IntimatÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.proc.pen., admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui ?i de inculpa?ii T******** A*****, B**** S***** ?i A***** D****, împotriva sentinţei penale nr. 98/2018 din 13.07.2018, pronunţate de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 2192/89/2015, pe care o desfiin?ează, în parte, în latura penală. Rejudecând cauza: Retine inciden?a disp. art. 75 alin.2 lit.b C.pen. în cazul inculpatului T******** A*****. Reduce de la 3 ani la 2 ani ?i 4 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului T******** A***** pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. ( 10 acte materiale ). Reduce de la 5 ani la 2 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Men?ine pedeapsa accesorie aplicată. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 2 ani ?i 4 luni aplicate inculpatului T******** A***** şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform disp. art. 92 C.pen. În condiţiile art.93 alin.1 C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ia?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b C.pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Comunei Miroslava sau în cadrul Consiliului Local Ia?i – Direc?ia de Asisten?ă Comunitară, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 91 alin.4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. Înlătură din sentin?a apelată dispozi?ia de aplicare, în temeiul art. 62 alin. 1 C. pen., a amenzii de 18.000 de lei (180 zile X 100 lei suma corespunzătoare unei zile amendă). În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen., menţine sechestrul instituit prin ordonanţele procurorului din 25.02.2015 şi 12.03.2015 asupra sumelor de 962 lei ?i 650 euro, apar?inând inculpatului T******** A*****, în vederea executării măsurii de siguran?ă a confiscării speciale. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 62.500 de lei, aplicate inculpatei B**** S*****, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa închisorii de 4 ani ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, pentru comiterea infrac?iunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 38 alin. 1 C.pen. (14 acte materiale); - pedeapsa închisorii de 2 ani ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 38 alin. 1 C.pen. (4 acte materiale); - sporul de 8 luni închisoare, pe care îl înlătură; - pedeapsa amenzii de 62.500 lei (250 zile amendă X 250 lei valoarea unei zile amendă) ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, pentru comiterea infrac?iunii de întreruperea cursului sarcinii, prev. de art. 201 alin. 1 lit. c C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale). Re?ine inciden?a disp. art. 75 alin.2 lit.b C.pen. în cazul infrac?iunilor pentru care a fost condamnată inculpata B**** S*****. Reduce de la 4 ani la 2 ani ?i 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei B**** S***** pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. ( 12 acte materiale ). Reduce de la 5 ani la 2 ani ?i 6 luni durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Men?ine pedeapsa accesorie aplicată. Reduce de la 2 ani la 1 an închisoare pedeapsa aplicată inculpatei B**** S***** pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. (4 acte materiale). Reduce de la 5 ani la 2 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Men?ine pedeapsa accesorie aplicată. Reduce de la 62.500 de lei la 37.500 de lei (150 zile amendă X 250 lei valoarea unei zile amendă) pedeapsa amenzii aplicată inculpatei B**** S***** pentru săvâr?irea infrac?iunii de întreruperea cursului sarcinii, prev. de art. 201 alin. 1 lit. c C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. (3 acte materiale). Reduce de la 5 ani la 2 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Înlătură din sentin?a apelată dispozi?ia de aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., pe lângă pedeapsa amenzii. În temeiul art. 38 alin.1, art. 39 alin.1 lit.e şi art. 45 alin.3 lit.a C.pen., contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, precum şi pedeapsa amenzii în cuantum de 37.500 de lei, rezultând pedeapsa de 2 ani ?i 10 luni închisoare, 37.500 de lei amendă şi 2 ani ?i 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Conform art. 45 alin.5 C.pen., interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,g, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 2 ani ?i 10 luni aplicate inculpatei B**** S***** şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani ?i 6 luni, conform disp. art. 92 C.pen. În condiţiile art. 93 alin.1 C.pen., obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b C.pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul DGASPC Vaslui sau în cadrul S.C. GOSCOM S.R.L. Vaslui, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 91 alin.4 C.pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. Înlătură din sentin?a apelată dispozi?ia de aplicare, în temeiul art. 62 alin. 1 C. pen., a amenzii de 20.000 de lei (200 de zile X 100 lei suma corespunzătoare unei zile amendă). Reduce de la 4.850 de lei la 3.450 de lei suma confiscată de la inculpata B**** S*****. Deduce din pedeapsa închisorii de 2 ani ?i 10 luni ?i durata re?inerii din 09.02.2015 – 10.02.2015. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 62.500 de lei, aplicate inculpatei A***** D****, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa închisorii de 4 ani ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, pentru comiterea infrac?iunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 38 alin. 1 C.pen. (25 de acte materiale); - pedeapsa închisorii de 2 ani ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, pentru comiterea infrac?iunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ?i art. 38 alin. 1 C.pen. (4 acte materiale); - sporul de 8 luni închisoare, pe care îl înlătură; - pedeapsa amenzii de 62.500 lei (250 zile amendă X 250 lei valoarea unei zile amendă) ?i interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., ca pedeapsă complementară şi accesorie, pentru comiterea infrac?iunii de întreruperea cursului sarcinii, prev. de art. 201 alin. 1 lit. c C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 38 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale). Re?ine inciden?a disp. art. 75 alin.2 lit.b C.pen. în cazul infrac?iunilor pentru care a fost condamnată inculpata A***** D****. Reduce de la 4 ani la 2 ani ?i 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatei A***** D**** pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin.1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. ( 24 de acte materiale ). Reduce de la 5 ani la 3 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Men?ine pedeapsa accesorie aplicată. Reduce de la 2 ani la 1 an închisoare pedeapsa aplicată inculpatei A***** D**** pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. (4 acte materiale). Reduce de la 5 ani la 2 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Men?ine pedeapsa accesorie aplicată. Reduce de la 62.500 de lei la 37.500 de lei (150 zile amendă X 250 lei valoarea unei zile amendă) pedeapsa amenzii aplicată inculpatei A***** D**** pentru săvâr?irea infrac?iunii de întreruperea cursului sarcinii, prev. de art. 201 alin. 1 lit. c C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., art. 75 alin.2 lit.b C.pen. ?i art. 79 alin.3 C.pen. (3 acte materiale). Reduce de la 5 ani la 2 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Înlătură din sentin?a apelată dispozi?ia de aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen., pe lângă pedeapsa amenzii. În temeiul art. 38 alin.1, art. 39 alin.1 lit.e şi art. 45 alin.3 lit.a C.pen., contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani ?i 8 luni închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, precum şi pedeapsa amenzii în cuantum de 37.500 de lei, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare, 37.500 de lei amendă şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a exercita profesia de medic, prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b,g C.pen. Conform art. 45 alin.5 C.pen., interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b,g, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 3 ani aplicate inculpatei A***** D**** şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform disp. art. 92 C.pen. În condiţiile art. 93 alin.1 C.pen., obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 lit.b C.pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul DGASPC Vaslui sau în cadrul S.C. GOSCOM S.R.L. Vaslui, pe o perioadă de 60 de zile. În temeiul art. 91 alin.4 C.pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. Înlătură din sentin?a apelată dispozi?ia de aplicare, în temeiul art. 62 alin. 1 C. pen., a amenzii de 30.000 de lei (200 de zile X 150 lei suma corespunzătoare unei zile amendă). Reduce de la 10.420 de lei la 9.770 de lei suma confiscată de la inculpata A***** D****. În temeiul art. 404 alin. 4 lit.c C.proc.pen., menţine sechestrul instituit prin ordonan?a din 12.03.2015 asupra sumei de 260 de lei, ridicate de la inculpata A***** D****, în vederea executării măsurii de siguran?ă a confiscării speciale. Deduce din pedeapsa închisorii de 3 ani ?i durata re?inerii din 09.02.2015 – 10.02.2015. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelate care nu sunt contrare prezentei. În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelurilor, rămân în sarcina statului. În temeiul art. 273 alin.1, alin.5 C.proc.pen, restituie martorului Mititelu Cătălin Florin sumele de 1.353.13 dolari canadieni ( contravaloarea în lei la momentul plă?ii ), 510 lei ?i 190 de euro ( contravaloarea în lei la momentul plă?ii ), reprezentând cheltuielile de transport ?i cazare prilejuite de chemarea sa în fa?a instan?ei. Definitivă.
Hotarare 377/2021 din 28.04.2021Amână pronuntarea la data de 28.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2021Amână pronuntarea la data de 23.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2021Amână pronuntarea la data de 15.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2021Amână pronunţarea la data de 02.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 18.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021În baza art.281 alin.1 lit.b C.proc.pen. ?i art.142 alin.1 C.proc.pen. constată nulitatea absolută actelor de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, încuviin?ate în cauză de Tribunalul Vaslui constând în interceptarea convorbirilor telefonice. În baza art.102 alin.2, alin.3 C.proc.pen., exclude din materialul probator procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de Tribunalul Vaslui ?i puse în executare prin Serviciul Român de Informa?ii – Direc?ia Jude?eană Vaslui. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 19.02.2021.
Incheiere de sedinta din 19.02.2021Asupra solicitării de excludere mijloace de probă, stabileşte termen pentru pronunţare la data de 19.02.2021. În vederea continuării cercetării judecătoreşti, stabileşte termen de judecată la data de 03.03.2021, ora 15:00.
Incheiere de sedinta din 12.02.2021Preschimbă termenul de judecată pentru data de 12.02.2021, ora 09:30.
Faţă de solicitarea reprezentantului Ministerului Public, pentru a pune concluzii pe cererea formulată de apărătorul ales al inculpatei B**** S*****, amână cauza şi acordă termen la data de 03.02.2021, ora 15:00.
Incheiere de sedinta din 16.12.2020Încuviinţează cererea apărătorului inculpatei A***** D**** de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive de sănătate. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 16.12.2020, ora 14:45.
Incheiere de sedinta din 18.11.2020Respinge cererea inculpatei B**** S***** de emitere a adresei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru a comunica datele privind institu?ia sau organul care a pus în executare în faza urmăririi penale mandatele prin care au fost autorizate cele două metode speciale de supraveghere, dacă DGA de?ine aparatură tehnică specializată destinată interceptării ?i înregistrării convorbirilor telefonice ?i comunica?iilor din mediul ambiental ?i dacă S.R.I. a acordat sprijin tehnic DGA în ceea ce prive?te punerea în executare a mandatelor privind interceptarea ?i înregistrarea convorbirilor telefonice, a pus la dispozi?ia DGA mijloacele tehnice folosite de investigator în înregistrarea discu?iilor ambientale ?i a produs supor?ii optici ce con?in evenimentele acustice interceptate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.11.2020.
Incheiere de sedinta din 16.11.2020Amână pronunţarea asupra cererii de probe la data de 16.11.2020.
Incheiere de sedinta din 13.11.2020Amână pronunţarea asupra cererii de probe la data de 13.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2020I. Asupra cererilor privind emiterea unor adrese, formulate de avocat Nechita Ionel Nicolae, stabileşte termen pentru pronunţare la data de 30.10.2020. II. Pentru continuarea cercetării judecătoreşti, amână cauza şi acordă termen la data de 18.11.2020, ora 15:00
Incheiere de sedinta din 21.10.20201. Admite cererea formulată de inculpata A***** D**** şi, în temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.289 alin.1 Cod penal. 2. Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată de inculpata A***** D****. 3. Respinge cererea de efectuare a unei expertize medico-legale, precum şi cererea de suspendare a judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.10.2020.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020Amână pronunţarea asupra cererilor de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale a României, respectiv de efectuare a unei expertize medico-legale, la data de 09.10.2020.
Incheiere de sedinta din 02.10.2020Asupra cererilor de sesizare a Î.C.C.J. şi a C.C.R. stabileşte termen de pronunţare la data de 02.10.2020. În vederea continuării cercetării judecătoreşti prin administrarea probei testimoniale, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.10.2020, ora 15:00.
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Pentru a se pronunţa asupra cererilor privind sesizarea I.C.C.J. şi C.C.R., respectiv a cererilor de probe, formulate de avocat Hamza Dragoş pentru inculpata A***** D****, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.09.2020, ora 14:45.
Incheiere de sedinta din 10.07.2020Constată că la data de 16.03.2020 a intervenit suspendarea de drept a judecării prezentei cauze, pe durata stării de urgenţă, potrivit decretului emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, dosarul cauzei va fi prezentat completului de judecată pentru fixarea noului termen de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
Rezolutie din 23.03.2020Preschimbă termenul de judecată stabilit în cauză pentru data de 06.05.2020, ora 13:00. Pentru noul termen de judecată stabilit se vor cita părţile şi vor fi încunoştinţaţi apărătorii aleşi ai inculpaţilor. Dată în camera de consiliu, azi, 13.03.2020.
Admite cererea reprezentantului Ministerului Public de acordare termen pentru a lua cunoştinţă de cererile inculpatei A***** D****: 1) de sesizare a Î.C.C.J. în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; 2) de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 289 alin. 1 Cod penal; 3) de efectuare a unei expertize medico-legale. Pune în vedere inculpatei A***** D****, prin apărător, să completeze cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în sensul indicării articolelor din Constituţia României care se pretinde că ar fi încălcate de disp. art. 289 alin. 1 Cod penal. Admite cererea de reaudiere a martorului cu identitate protejată "Moldoveanu Carmen". Respinge cererea de reaudiere a investigatorului Mititelu Cătălin Florin. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.03.2020, ora 11:30, când se vor discuta cererile inculpatei A***** D****.
Incheiere de sedinta din 26.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 1 din 21 ianuarie 2020 a Adunării generale a judecătorilor Curţii de Apel Iaşi şi pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată, amână cauza şi acordă termen la data de 26.02.2020, ora 11:30, pentru când se va repeta procedura de citare, cu mandat de aducere a martorelor Chituleanu (fostă Andronache) Elena şi Holban Irina.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020În temeiul art. 68 Cod procedură penală raportat la art. 64 alin. 1 lit. f) Cod procedură penală, admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Toderică Camelia în cauza penală înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 2192/89/2015 şi constată incompatibilitatea doamnei judecător în soluţionarea prezentei cauze. Fără cale de atac. Soluţionată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2020.
Incheiere abtinere din 28.01.2020Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 29.01.2020, ora 11:30, pentru când se va cita, în continuare, cu mandat de aducere martora Chituleanu (fostă Andronache) Elena şi se va contacta telefonic martora Holban Irina, cu solicitarea de a preciza când există posibilitatea să revină în ţară, în vederea audierii. Se va pune în discuţia contradictorie a părţilor schimbarea de încadrare juridică pentru inculpatele B**** S***** şi A***** D****, invocată din oficiu de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 11.12.2019, ora 11:30, pentru când se vor emite, în continuare, mandate de aducere pe numele martorilor Mititelu Cătălin Florin, Chituleanu (fostă Andronache) Elena şi Holban Irina şi se va contacta telefonic martorul Mititelu Cătălin Florin, cu solicitarea de a preciza dacă există posibilitatea de a se întoarce în ţară şi la ce dată, în vederea audierii sale.
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 13.11.2019, ora 13:00, pentru când: - se emite adresă către Tribunalul Vaslui, cu solicitarea de a înainta, în original, dosarul de urmărire penală şi, dacă deţine, şi înregistrarea audierii martorului cu identitate protejată; - se va emite adresă şi către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru înaintarea înregistrării audierii martorului cu identitate protejată; - prorogă audierea în apel a martorului cu identitate protejată; - se va cita telefonic martora Chituleanu (fostă Andronache) Elena, în vederea prezentării în instanţă pentru audierea sa, solicitându-i-se să comunice domiciliul actual în vederea citării sale; - se vor efectua verificări în baza de date D.E.P.A.B.D. cu privire la domiciliile actuale ale martorilor Mititelu Cătălin Florin, Chituleanu (fostă Andronache) Elena şi Holban Irina şi se vor emite mandate de aducere pe numele acestora.
Incheiere de sedinta din 16.10.2019Amână cauza pentru contactarea telefonică a martorului Mititelu Cătălin Florin în vederea comunicării adresei actuale de domiciliu, pentru citarea martorului cu identitate protejată (cu privire la care instanta se va pronunta anterior audierii dacă va mai beneficia sau nu de această măsură de protectie), precum si a martorei Holban Irina; se vor efectua verificări la DEPABD privind schimbarea domiciliului martorei Chituleanu (fostă Andronache) Elena.
Incheiere de sedinta din 18.09.2019În vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 18.09.2019.
Incheiere de sedinta din 19.06.2019În baza dispoziţiilor art. 68 Cod procedura penala cu referire la art. 64 alin. (4) Cod procedură penală, admite declara?ia de ab?inere formulată de d-na judecător Tatiana Juverdeanu, membru desemnat urmarea incidentului procedural ivit în compunerea completului colegial de judecată investit cu solu?ionarea apelurilor declarate împotriva sentin?ei penale nr. 98/13.07.2018 pronun?ată de Tribunalul Vaslui în dosarul cu numărul 2192/89/2015. Definitiva. Pronun?ată în ?edin?ă publica azi, 14.06.2019.
Incheiere abtinere din 14.06.2019În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, precum şi pentru continuarea cercetării judecătoreşti prin administrarea probei testimoniale cu martorii încuviinţaţi în cauză,amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 19.06.2019, ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 22.05.2019Faţă de lipsa martorilor, amână judecarea cauzei la data de 22 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Pentru continuarea cercetării judecătoreşti în apel, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 24.04.2019.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Prorogă pronun?area asupra cererii de administrare a probei testimoniale cu declara?ia martorului Moldoveanu Carmen , precum ?i asupra cererii de revocare a măsurilor de protec?ie dispuse cu privire la acest martor până la comunicarea de către Tribunalul Vaslui a datelor relevante cu privire la acest martor . În temeiul dispozi?iilor art. 98 lit. a- d Cod procedură penală ,admite cererea de administrare a probei cu înscrisuri formulate de inculpatul T******** A***** . În temeiul dispozi?iilor art. art. 98 lit. a- d Cod procedură penală ,admite cererea de administrare a probei testimoniale cu declara?iile martorilor Covaci Denisa ?i Mititelu Cătălin Florin, cerere formulată de inculpata A***** D**** . În temeiul dispozi?iilor art. 98 lit. a- d Cod procedură penală ,admite cererea de administrare a probei testimoniale cu declara?iile martorilor Viera?u Veronica , Andronache Elena ?i Mititelu Cătălin Florin, cerere formulată de inculpata B**** S***** . În temeiul disp. art. 100 alin. 4 lit. a , b Cod procedură penală rap. la art. 98 lit. a- d Cod procedură penală , văzând ?i disp. art. 420 alin. 5 Cod procedură penală , respinge ca nefondate cererile de administrare a probelor testimoniale formulate de inculpatele A***** D**** ?i B**** S***** , cu excep?ia celor admise . În temeiul disp. art. 100 alin. 4 lit. a , b Cod procedură penală rap. la art. 98 lit. a- d Cod procedură penală , văzând ?i disp. art. 420 alin. 5 Cod procedură penală , art. 172 alin. 3 Cod procedură penală , respinge cererile de administrare a probelor cu expertize medico-legale ?i tehnice de specialitate formulate de inculpata A***** D**** . Definitivă . Pronun?ată în ?edin?ă publică azi , 11.03.2019 .
Incheiere de sedinta din 11.03.2019Amână pronunţarea asupra cererilor de administrare a probatoriului în apel, formulate şi puse în discuţie la termenul din data de 27.02.2019, pentru 11.03.2019, pentru ca Tribunalul Vaslui să înainteze toate piesele dosarului, necesare în procesul de deliberare asupra probelor solicitate.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019In conformitate cu dispozitiile art. 391 alin. 1 Cod procedură penală stabileste pronuntarea asupra cererilor de administrare a probelor la data de 06.03.2019. Amana judecarea cauzei la data de 27.03.2019.
Incheiere de sedinta din 27.02.2019Faţă de cererile de amânare formulate de reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul inculpatei A***** D****,pentru a lua cunoştinţă de motivele de apel, amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data 27.02.2019.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019La solicitarea inculpaţilor pentru a-şi angaja apărători, a studia dosarul cauzei şi a formula motivele de apel, amână judecata şi stabileşte termen la data de 30.01.2019.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018