P******** D* P* L**** T********* T*****
ApelantP***** G*****
Apelant InculpatC***** C******
Apelant InculpatD***** S******
Apelant InculpatM**** F******
Apelant InculpatÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p., admite apelul formulat de inculpatul D***** S****** împotriva sentinţei penale nr. 95 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Tul ce a, desfiinţează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând: Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului D***** S****** pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art.244 alin.l şi 2 Cod penal cu aplic, art.35 alin.l şi a art.5 Cod penal, la 3 ani închisoare. În temeiul art.39 alin.l lit.b cu ref. la art.38 alin.l şi a art.45 alin.l Cod penal, aplică inculpatului Donosă Sorinei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an şi 8 luni închisoare (o treime din pedepsele 3 ani şi, respectiv, 2 ani închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă principală de 5 ani şi 8 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.l lit.a, b şi g Cod penal. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatului Donosă Sorinei la plata de despăgubiri civile către părţile civile SC Vitafoam România SRL şi SC Newpack Comerţ Bunzl SRL (actualmente SC Bunzl Distribuţie SRL). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei. În baza art.421 pct.l lit.b C.p.p., respinge ca nefondate apelurile formulate de P******** D* P* L**** T********* T***** şi de inculpaţii C***** C****** şi M**** F******. Ia act de retragerea apelului formulat de inculpatul P***** G*****, la data de 13.12.2018. Ia act că inculpatul P***** G***** a executat pedeapsa la care a fost condamnat prin sentinţa penală apelată (nr.95 din data de 19 aprilie 2018 pronunţată în dosarul penal nr. 2194/88/2016 al Tribunalului Tulcea), în baza căreia a fost emis MEPI nr. 122 din 8.05,2018, fiind liberat condiţionat la data de 9.04.2019. În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă pe inculpaţii C***** C******, P***** G***** şi M**** F****** la plata sumei de câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin.6 C.p.p., onorariul avocaţilor din oficiu ai inculpaţilor P***** G***** (520 lei) şi C***** C****** (260 lei) rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile MJ. Definitivă. pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2019
Hotarare 1154/2019 din 12.12.2019Amana pronuntarea la 12.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2019Amana pronuntarea la 27.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2019Amana pronuntarea la 13.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2019Stabileste pronuntarea la 29.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2019In baza art. 353 alin 10 CPP. preschimba termenul de judecata la data de 17.10.2019, fata de complexitatea cauzei, modificarea compunerii completului de judecata si probele incuviintate.
PRESCHIMBĂ TERMENUL DE JUDECATĂ LA DATA DE 20.06.2019
TERMEN 30.05.2019 - PENTRU ADMINISTRARE PROBE ÎNCUVIINŢATE
Incheiere de sedinta din 07.03.2019TERMEN 7.03.2019 - LIPSĂ APĂRARE
Incheiere de sedinta din 29.01.2019TERMEN 29.01.2019 - LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU INCULPATUL P***** G***** ARESTAT ÎN PENITENCIARUL VASLUI
Incheiere de sedinta din 29.11.2018TERMEN 29.11.2018 - DESEMNARE AVOCAT OFICIU PTR.INC. C***** C******
Incheiere de sedinta din 18.10.2018TERMEN 18.10.2018 - LIPSĂ APĂRARE
Incheiere de sedinta din 21.06.2018