A***** C****** C* D******* L* P******* I*****
ReclamantP******* C*********
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ANGHEL CATALIN în contradictoriu pârâtul Primarul com. Iteşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Bacău – Secţia a II –a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 29.11.2022.
Hotarare 662/2022 din 29.11.2022Amână pronunţarea la data de 29.11.2022. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 17.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2022Amână pronunţarea la data de 17.11.2022. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 03.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2022Acordă termen- faţă de lipsa rela?iilor solicitate de la Primăria comunei Iteşti şi pentru a se reveni cu adresă în acest sens- la data de 3.11.2022, ora 9,00, C3CC.
Incheiere de sedinta din 08.09.2022Acordă termen-pentru a se emite adresă către Primăria Iteşti pentru a comunica cuantumul salariului reclamantului în intervalul : iunie 2017-februarie 2018, respectiv să indice defalcat componentele acestuia- la data de 8.09.2022, ora 9,00, C3CC.
Incheiere de sedinta din 12.05.2022În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei privind pe reclamantul Anghel Cătălin în contradictoriu cu paratul Primarul comunei Itesti pana la soluţionarea definitivă a dosarului 2347/110/2018. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei la Curtea de Apel Bacău ce se depune la Tribunalul Bacau, Secţia a II-a. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.10.2019.
Incheiere suspendare din 10.10.2019Amână cauza la data de 10.10.2019, ora 09:00 pentru a se emite adresă către pârât în vederea depunerii deciziei 17 şi raportul de audit financiar, în integralitate, vizibil, cu menţiunea pentru conformitate cu originalul, şi să se precizeze dacă aceste acte au fost contestate în instanţa de contencios administrativ, cu 10 zile înainte de termenul de judecată acordat, sub sancţiunea amenzii, în caz de neconformare.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019Pentru a se reveni cu adresă către pârât să depună la dosarul cauzei Decizia nr 17 şi Raportul de audit financiar integral, cu menţiunea conform cu originalul şi să se precizeze dacă acestea au fost contestate în instanţa de contencios administrativ.
Incheiere de sedinta din 04.04.2019Pentru a se cita pârâta cu exemplar înscrisuri şi menţiunea de a depune la dosarul cauzei toate înscrisurile care au stat la baza emiterii actului contestat, înainte cu 10 zile de termenul de judecată fixat.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019